14 trucuri de bodylanguage pentru a fi apreciat, placut si respectat

main-image-body-language

Salutare!

Horia sunt.

Si azi revin cu un articol scris mai mult de tine și de cititorii blogului.\

Pentru că atât de multe mesaje am primit în perioada de absență, mesaje prin care mi s-au propus subiecte și mi s-au pus întrebări.

..încât a trebuit să scriu un articol întreg.

Ca să răspund mai multor întrebări deodată.

Nu pot să zic că mă bucur că mi s-a simțit lipsa.

..dar mă bucur că s-a observat ca am lipsit! :))

Azi am ales să povestim despre câteva căi rapide de influențare în bine (dacă vrei în rău, dă-mi un mesaj și îți dau câteva sugestii imbatabile) a interacțiunii dintre noi și oamenii cu care intrăm în contact, la muncă și acasă.

..sau acasă, la muncă, în unele cazuri.

Încă de când mă cunosc eu (și mă știu bine de ceva vreme), mi-au plăcut scurtăturile , trucurile și căile ușoare de a obține rezultate.

Nu știu de tine, însă eu sunt un leneș notoriu.

Așa că.. am ajuns să fiu pasionat de tot ce înseamnă obținere de rezultate simplu, rapid și .. dovedit clinic, ca să zic așa. :))

Există, în domeniul relaționării umane, o sumedenie de trucuri și scurtături, de a ne face mai plăcuți celor din jurul nostru, de a le afla intențiile, de fi mai convingători, mai atrăgatori..

Ai înțeles ideea, pentru că altfel nu erai pe blogul ăsta.

1. Salut, prietene

Nu, nu te salută Mircea Badea, ci este doar o prescurtare a trucului următor.salut-prietene

Atunci când faci cunoștință cu cineva pentru prima dată, imaginează-ți că te revezi cu un vechi prieten.

(de unde și titlul..îți dai seama ce inventiv sunt?)

E valabil și în cazul in care te cunoști cu persoana, însă nu ți-e foarte dragă, pentru că te ajută să nu transmiți .. ce gândești de fapt.

De ce funcționează?

Pentru că, dacă tu îți imaginezi că te reîntâlnești cu un vechi prieten, în corpul tău vor avea loc o mulțime de reacții inconștiente, de la poziția vârfului picioarelor până la tonul vocii și interesul transmis prin simpla ta privire.

Un beneficiu în plus al acestui truc, este că dacă tu te porți cu cineva, pe care încă nu l-ai cunoscut, ca și cum îl placi deja (doar te revezi cu un vechi prieten, nu?), ei bine, va deveni o profeție auto-împlinită, adică sunt șanse foarte mari chiar să ajungi să-l placi pe respectivul și viceversa.

Ideea de bază este: ce transmiți, aia primești.

2. Privește-i în ochi

Când faci cunoștință cu cineva pentru prima dată, încearcă să le observi culoarea ochilor, în timp ce zâmbești ușor.

Faptul că tu te uiți fix în ochii persoanei în acea secundă din momentul în care faceți cunoștință, va transmite interes sincer în persoana din fața ta.

Este un gest simplu, care ajută foarte mult, mai ales că îl vei suprinde, la nivel subconștient, pe cel cu care discuți, pentru că noi, oamenii în general, nu prea suntem obișnuiți să fim priviți cu interes sincer.

Și cui nu-i place să știe că stârnește interes sincer din partea altora? Să fim serioși..

Știu că nu are rost să mă repet, însă o fac, doar de dragul conversației: în nici un caz să nu te uiți fix în ochii lui, pentru mai mult de o secundă și eventual și cu ochii mari și imobili.

Vei depăși instantaneu nivelul de confort acceptat și vei fi foarte departe de obiectivul tău, de a transmite interes sincer în persoană respectivă.

3. Fă o pivotare

Nu contează dacă ești la curent cu termenul, dar pivotare, în cazul nostru înseamnă să te întorci nu numai cu fața, ci cu tot corpul înspre persoana pe care o cunoști pentru prima dată sau pe care o cunoști de ceva timp.

Cum funcționează?

Atunci când ești într-o discuție cu o persoană, sau cu ..   pisica ta, să zicem (se întâmplă mai des decât vrem să recunoaștem) și apare în discuție o altă persoană, întoarce-te cu tot corpul înspre acea persoană, nu doar cu chipul tău suav și privirea îndreptată spre el.

Întorcându-te cu tot corpul (pivotarea de care îți spuneam) transmiți interes sincer și respect pentru persoana care tocmai intră în discuție.

 (chiar dacă tu aveai o discuție foarte interesantă cu pisica ta)

Făcând această pivotare cu tot corpul este echivalentul nonverbal al afirmației „cred că ești cu adevărat special”.

4.Pentru a stimula sentimentele bune .. zâmbeste

Un zâmbet autentic nu numai că îți stimulează propria ta stare de bine, dar spune și celor din jurul tău că ești abordabil, cooperant și demn de încredere.

Toate astea conținute într-un singur gest atât de simplu. (click pentru articol despre zâmbet)

Un zâmbet autentic apare încet, ridează un pic ochii, luminează întregul chip, (al celui care zâmbește nu al celui de vis-a-vis, ca doar nu ești esti neon) și se stinge la fel de încet.

Un zâmbet care apare încet și progresiv, este un zambet perceput ca fiind mult mai sincer și poate spori în bine și foarte bine, felul în care ești perceput de oamenii cu care intri în contact.

Și mai important,  zâmbetul tău și felul în care o faci, influențează în mod direct felul în care te percep ceilalți oameni, pentru că atunci când zâmbești cuiva, aproape tot timpul îți vor zâmbi înapoi.

(înafară de situația în care tu îi zâmbești lu Pițurcă)

Și pentru că ei îți zâmbesc înapoi, iar propriul lor limbaj nonverbal (deci și zâmbetul lor autentic) le influențează și lor  propria stare în bine sau în rău, adică automat cel care îți zâmbește înapoi..își va influența propria stare emoțională în bine..față de tine.

Ceea ce e bine. Pentru tine.

Ai reușit să ajungi până aici?

Dacă te-am pierdut pe drum, spune-mi. 🙂

  5. Zâmbetul întarziat

1

Indiferent că întâlnești pe cineva, pentru prima dată sau e o persoană care este obișnuită în anturajul tău, ori un “acel cineva” de care ți-e drag, nu afișa un zâmbet larg și luminos din prima clipă când îți intră în raza de acțiune.

Știu că tendința este uneori să lași să iasă la suprafața un zâmbet cu gura până la urechi exact în secunda în care pui ochii pe persoana de care ești interesat, în orice fel, însă e mult mai productiv să aștepți jumătate de  secundă, după ce ai intrat în contact vizual cu acea persoană și ..abia apoi să dai drumul acelui zâmbet fain care face toți banii.

 De ce ? 

Păi, dacă tu afișezi acel zâmbet larg din secunda în care o observi, acea persoană va înțelege (la nivel subconștient) că tu așa zâmbești oricui, indiferent de cine e în fața ta, fie o persoană, o piesă de mobilier sau o banană.

Însă dacă faci o pauză de 0.5-1 secundă (cronometrat pe ceas, nu asa oricum) și abia apoi zâmbești, atunci acel cineva va înțelege (intuitiv, din nou la nivel subconștient) că el/ea este motivul acelui zâmbet, că este personalizat și SINCER și se va simți flatat, într-o stare faină de bine.

Deci punct ochit, punct ..  zâmbit!

 (poate ți se pare un clișeu, dar la mine în cap a sunat bine )

6. Fă-te că asculți

Nu o lua literalmente și nu doar te preface că asculți..ci chiar ascultă cu adevărat ceea ce au de spui cei din jurul tău.

Este foarte important nu numai să-i auzi pe cei care-ți vorbesc..ci și să-i asculți, în modul cel mai propriu.

Evită și încearcă să reziști tentației de a-ți verifica mesajele de pe facebook, să te uiți la ceas, sau la felul cum reacționează ceilalți participanți la discuție.

(despre greșeli de bodylanguage am scris aici )

În loc să faci asta,  concentrează-te pe cel / cea care vorbește și întoarce-te cu trunchiul și cu capul înspre acesta (pivotarea de care ți-am zis mai sus un pic) în timp ce menții un contact vizual.

Tot la fel de important este ca ei sa știe că tu îi asculți, pentru că dacă nu știi să și transmiți acest lucru, degeaba ești tu sincer interesat de conversație.

Aprobarea din cap și înclinarea capului sunt alte 2 moduri nonverbale de a-ți exprima interesul  și implicarea în subiectul discuției.

7. Limitează-ți agitația mâinilor

 Și nu numai.

Dacă vrei să pari serios și să transmiți credibilitate, încearcă să nu te miști prea mult, să nu te foiești agitat (nici să te foiești neagitat), atunci când subiectul sau momentul conversației este unul important.

Gesticularea frecventă cu mâinile, în special în jurul feței (feței tale, nu a celuilalt, că ar fi chiar o problemă), poate transmite celui care te ascultă, senzația și mesajul că nu ești de încredere.

Pe scurt dacă ești  anxios, e posibil să minți.

În schimb, încearcă pur și simplu să menții contactul vizual al ascultătorului tău și să arăți prin atitudine că ești 100% concentrat pe subiectul discuției.

8. Pentru a te face mai bine înțeles, gesticuleazătumblr_mhrkiibv4E1rb66ioo6_400

Poate vine un pic în contradicție cu cele de mai sus, însă e doar la prima vedere, crede-mă.

Una este să gesticulezi agitat și să-ți miști mâinile în jurul capului, în timp ce vorbești și alta e să nu gesticulezi deloc.

Testele din laborator au arătat că o anumită regiune din creier, numită aria Broca (link) este activă nu numai atunci când noi vorbim, ceea ce este important pentru cursivitatea în vorbire și alegerea cuvintelor, ci și când ne mișcăm mâinile.

Din moment ce gesticularea este strâns legată de vorbire, gesticularea în timpul vorbirii poate să crească calitatea modului nostru de gândire.

Fă un experiment și doar testează asta câteva zile.

Vei vedea că actul fizic de a gesticula (în mod corect, nu agitat) atunci când vorbești, te ajută să îți formezi gânduri mai clare și să vorbești în propoziții mai bine exprimate.

Bine, gesticulatul corect.. și 2-3 cărți citite pe lună, fac o pereche imbatabilă atunci când încerci să te exprimi coerent și .. corect gramatical.

9. Oglindește atitudinea celuilalt

mirroring-and-matchingAtunci când colegii de muncă sau prietenii îți oglindesc gesturile și/sau pozițiile coporale, este felul lor de a spune nonverbal că te plac și că sunt de acord cu tine.

Indiferent că ți se întâmplă asta mai rar sau mai des, ține minte că și reversul este adevărat și îl poți folosi în avantajul tău.

Adică, atunci când vrei să transmiți nonverbal că ești de acord cu o persoană și că o susții, sau că o simpatizezi și o placi, atunci oglindește-i gesturile și poziția corporală, dar nu într-un mod rigid și obsedat, gen „stalker”, pentru că atunci vei atrage atenția și vei obține rezultatul opus.

Făcând această oglindire a unei alte persoane intenționat, vei construi un raport autentic și vei consolida o relație de reciprocitate, la nivel subconștient, făcând-o pe cealaltă persoană să se simtă înțeleasă și acceptată.

Ceea ce e mare lucru, în societatea de azi.

10. Privește pe furiș how-to-flirt

Vorbim de un grup de oameni, în care ești inclus tu și o persoană de care ești interesat în mod special, (în orice sens vrei tu).

Vrei să dai de înțeles că ești interesat, atras sau obsedat de persoana respectivă?

(ai grijă ce răspunzi..)

Ei bine..din când în când privește spre acea persoană, chiar dacă nu este ea cea care vorbește și indiferent de cine vorbește în acel moment.

Dacă atenția ta este atrasă de acea persoană chiar și atunci când ea doar ascultă, vei transmite că ești extrem de interesat de reacțiile ei / lui.

Grijă mare, însă! 

Pentru că a folosi acest truc poate să fie un pic prea mult pentru persoana vizată și poți să o faci să se simtă incofortabil.

Și nu vrei asta.

Bine, ar trebui să nu vrei asta.

Depinde foarte mult de tipul relației dintre voi doi, de stadiul în care va aflați și de feedback-ul pe care-l primești..nonverbal.

Cea mai bună și mai sigură variantă, dacă nu știi pe ce picior sunteți, dar vrei să transmiți subtil interesul tău, ori de câte ori se oprește din vorbit cel care este la cuvânt, du-ți ochii ușor înspre persoana de care ești interesat și apoi în treaba ta, în altă direcție.

11. Pentru a părea autoritar și sigur pe tine, nu ridica tonul vocii

Da, știu că nu prea se potrivește cu ceea ce observi în fiecare zi, în sensul că în lumea de azi, din observațiile mele, cei care vor să pară autoritari și stăpâni pe situație ridică vocea..sau jignesc..sau țipă, fiecare în funcție de complexul psihologic predominant.

Însă nu vorbim acum de oameni frustrați, ci de opusul lor, de oameni sigur pe ei, încrezători și autoritari.

Și ghici ce: oamenii cu adevărat încrezători și autoritari nu ridică tonul vocii.

Înainte de vreun discurs sau de o întâlnire importantă, dă-ți voie vocii să se relaxeze și să atingă nivelul ei optim, printr-un exercițiu foarte simplu ținându-ți buzele lipite și făcând sunetele „um hum, um hum, mmm, um hum”.

Tare mi-ar plăcea să te aud acum cum încerci să exersezi. :))

Este un exercițiu simplu pe care l-am învățat de la Robert Buliga, expertul din spatele proiectului musictherapy.ro

Pe mine m-a învățat să fac asta, înainte cu 5 minute înainte de a urca pe scenă în fața a 300 de oameni, pentru a-mi relaxa timbrul vocii.

 Și ghici ce..?!

 A mers! :))

Bine, interesul meu nu era să par autoritar, căci altul era mesajul meu atunci, însă exercițiul pe care l-am învățat de la el m-a ajutat să mă relaxez total, cu voce cu tot.

Și faptul de a știi cum și când să-ți folosești tonalitatea vocii, în funcție de momentele cele mai importante ale zilei, este mai important decât crezi.

De exemplu, dacă ești femeie, ai grijă ca tonul vocii tale să nu se ridice la finalul propoziției, ca și cum ai pune o întrebare..deși tu nu întrebi nimic în momentul ăla.

În schimb, atunci când îți expui un punct vedere, fă în așa fel încât vocea ta să înceapă pe un ton, să crească în timpul propoziției și apoi să scadă din nou aproape de finalul afirmației.

Dacă nu m-am exprimat cum trebuie, da-i un mesaj lui Robert, pentru că este cel mai în măsură să-ți explice cele mai ușoare și eficiente tehnici de exersare a propriei voci și chiar tehnici de întinerire prin respirație.

  12. Pentru a-ți îmbunătăți memoria, nu-ți mai încrucișa brațele

 ..și nici picioarele, pentru că e mai sănătos, din mai multe puncte de vedere.

Este valabil atât în discuțiile dintre două persoane, cât și în cazul interacțiunii dintre oameni în cazul unui grup, atât la muncă cât și în timpul liber.

Ai pățit vreodată să termini o conversație și să te întrebi..despre ce a fost vorba?

Ce s-a discutat și cine ce a spus ce a spus? A fost important sau nu?

Eu am patit. 😀

Allan și Barbara Pease, lideri în cercetarea limbajului trupului, declară că au făcut o descoperire fascinantă din unul din studiile lor.

Concret, aceștia au descoperit că atunci când un grup de voluntari au participat la o conferință și au stat cu mâinile și picioarele neincrucisate, și-au amintit cu 38% mai mult din ce s-a discutat decât un alt grup care a participat la aceeași conferință, însă au stat cu mâinile și picioarele încrucișate.

Așa că, pentru a-ți îmbunătăți nivelul de informații pe care-l reții, indiferent că ești la lucru sau la o întâlnire romantică, nu-ți mai încrucișa brațele și picioarele.

(unde mai pui și că e sănătate curată..eh?  😀  )

  13.  Lasă garda jos

Mă refer la obstacole fizice, bariere de orice fel, inclusiv acele bariere fizice pe care ni le punem între noi, la o ședință de exemplu.

Poate să fie un scaun, o masă, un birou, un flipchart, în spatele căruia să ne ascundem și să fim „safe”.

Obstacolele și barierele fizice sunt în special dăunătoare relațiilor și oricăror eforturi de colaborare.

Elimină orice îți blochează sau îți limitează spațiul dintre tine și restul echipei sau grupului din care faci parte.

Chiar și la o pauză de cafea, fii conștient că poți să creezi o barieră între ține și interlocutori doar prin gestul în care îți ții cafeaua în mână, pentru că reprezintă intenția inconștientă de a te feri de ceilalți sau de a te distanța de ei.

Se pare că un gest atât de simplu poate duce la o evaluare destul de rapidă a nivelului de confort al unei echipe, prin observarea nivelului la care fiecare individ își ține cana de cafea.

Interesant este că cei care își țin cafeaua aproape de talie, deci nu sus, la nivelul pieptului, sunt cei care sunt cei mai încrezători în sine și se simt cel mai confortabil.

Starea lor de confort și încredere în sine se deduce prin interpretarea gestului inconștient de a-și lăsa trunchiul descoperit în cazul unui potențial atac.

No? Dai o cafea? 

Acum că te-am luminat și ți-am zis cum să îți ții cafeaua în mână? 🙂

14. Zi-i pe nume

TyshemaGândește-te în felul următor: care e cel mai important lucru pe care tu l-ai primit la naștere?

Pe lângă un lucru numit viață, prima gură de aer și câteva palme peste fund de la medic..

..ai primit un nume.

Este cel mai important și cel mai personal lucru pe care cineva îl are pe lumea asta și e normal să ții la el așa cum se cuvine.

Și cel din fața ta are un nume care-i este tot la fel de personal și aproape de suflet.

Repetându-i numele, de 2, maxim de 3 ori într-o conversație de câteva minute, persoana va simți că ești atent la el și conectat la momentul respectiv.

(doar dacă nu îl cheamă Rândunel..dacă îl cheamă Rândunel, e posibil să nu fie tare fericit, așa că evită să-l pronunți prea des)

Și aici este un “Așa nu!, în sensul că dacă o abuzezi  (metoda, nu persoana!) și depășești normalul, repetând numele persoanei de prea multe ori, lași în urmă subtilitatea și devii agasant ..  și enervant.

 Acum depinde de interesul tău în momentul respectiv.

                                                             ****

Asta a fost și pentru azi.

M-am distrat scriind..sper ca te-ai distrat citind.

Oare câte mail-uri de amenințare o să primesc de la bărbații Rândunei și femeile Rândunici..?

Îți spun în articolul următor.

Pe curând,

 Horia

P.S 1- Lasă-mi un comentariu mai jos și spune-mi care metodă de mai sus ți-a atras atenția și în funcție de sugestiile primite, revin și cu partea a 2.

De asemenea, mă gândesc să fac un articol, despre cele mai ușoare trucuri psihologice anti-manipulare  care țin atât de verbal cât și de nonverbal, în relaționare și influentare.

 Spune-mi dacă te interesează..și cât de mult de interesează, ca să știu dacă mă pun pe treabă.

P.S 2 – hai la Workshop!

Pe 25 martie in  Bucuresti si 1 aprilie in Cluj Napoca voi sustine un Workshop marca Limbajul NonVerbal.

Click pe imaginea de mai jos pentru detalii, bonusuri si reducerea de pret.

Si ultimele 11 locuri libere. 😉

 

Ți-a plăcut articolul?
Vrei să primești articole și materiale gratuite săptămânal, direct pe e-mail?

Introdu mai jos numele tău și adresa ta de e-mail și vei primi direct pe mail-ul tău cursul GRATUIT din 5 lecții, "Bazele limbajului non-verbal - cum să citești emoțiile oamenilor ca să știi ce gândesc ", precum și cele mai noi articole și materiale gratuite.

35 comentarii

  1. Nicu Dumitru

    bun articolul, pot sa spun ca o buna parte din aceste ”trucuri” le aplicam deja intuitiv, am aflat si 2 trucuri la care nu m-as fi gandit niciodata (primul cu ”salut prietene” si cel cu imbunatatit memoria)… astept cu interes urmatorul articol

  2. Multumesc, pentru feedback, Nicu.

  3. Interesant. Sunt lucruri simple care contează foarte mult. Aștept cu nerăbdare următoarele articole.

  4. Lacri Sladaru

    Foarte interesant articolul.Pot sa confirm din experienta ca ne ajuta foarte mult aceste reguli nonverbale si este bine venit acest articol.As vreasa aprofundezi subiectul lasa garda jos” deoarece consider ca e mai complex acest subiect.Bine ai revenit! Astept cu interes noul subiect!

  5. Carmen Crina

    mi-a placut, la fel ca tot ce am primit pana acum.nu stiam partea cu incrucisarea bratelor si a picioarelor.hmm… interesant.

  6. mi-a placut interesant punctul4 si5

  7. faza cu oglinda o uit mai mereu..
    e bun articolul

  8. Punem pariu ca nu o uiti..ci doar o faci neintentionat? 🙂

    E nevoie doar de putina atentie in plus, ca sa o poti folosi intentionat, pentru ca deja o folosesti in mod reflex.

  9. Sunt gesturi pe care la facem de cel putin cateva ori in fiecare zi, dar pe care nu le constientizam.

    Cu putin atentie in plus, putem avea beneficii enorme in comunicarea cu oamenii din jur.

  10. Stai sa vezi ce urmeaza! 😀

  11. Salut Horia! Mi se pare foarte bun articolul..Despre cateva din trucuri auzisem si mai citisem, in schimb, despre mai mult de jumatate din ele chiar nu stiam, pentru care iti si multumesc..Imi place ca apelezi la umor pe alocuri, ceea ce mi-a facut lecturarea mai placuta..Astept cu nerabdare si partea a doua..:) Salutare!

  12. Un articol bun, cu informatii concise, bine structurat. Mi-a placut, si cel mai mult ma bucura ca informatiile le pot folosi si in activitatea mea.

  13. Daca eu nu ma distrez scriind, nimeni nu are cum sa se distreze si sa se simta bine, citind.

    Multumesc pentru apreciere, Ciprian.

  14. imi place stilul tau , foarte clar, cu umor si usor de aplicat. .. si simplu: un zambet, o privire …'astfel dorinta-i gata'…
    unde mai pui ca am si primit informatii noi 🙂
    Multumesc Horia, am inceput ziua cu zambet .

    • Si tu tocmai mi-ai facut ziua mai buna, printr-un astfel de feedback, Cristina.

      Multumesc 🙂

  15. Felicitari, HORIAAA!!!! Sunt mandra ca te cunosc!!!! Articolul e minunat!!!! Voi aplica cu siguranta recomandarile tale!

  16. Buna Horia, mi-a placut foarte mult trucul cu" zi-i pe nume", asta pentru ca in conversatiile care te intereseaza chiar face bine. Am fost interpelata de un cunoscut care mi-a zis de cateva ori pe nume si starea mea s-a schimbat devenind empatica la subiectul propus. Super bun articolul, am zambetul la mine!!!

    • Intotdeauna sa ai zambetul la tine, Persida.

      Este unul cele mai frumoase "arme" ale unei femei..si e si foarte eficient. :))

  17. Imi place articolul, e frumos si educativ! Invatam sa comunicam! Si….. No! Dau o cafea! 😉

  18. atricolul este foarte interesant si util ! iti multumesc pentru sfaturi si sugestii !! sper sa le retin cat mai multe si sa le aplic. Astept cu nerabdare urmatorul articol.M-ar bucura enorm ca sa vad ziua in care Poptamas si R.F. Ilescu o sa-ti dea share si like la postarile tale. Keep it up !!

  19. ehee fain articol ..bine scris cu umor ..si euam ceva de invatat de la tine Horia draga …chestia cu zambetul imi va fi cu siguranta de folos …asteptcu mult drag si interes continuarea …by the way felicitari si fericire cat cuprinde sufletul vostru 🙂

  20. Cel mai tare comentariu! Ever! :)))))))

    Multumesc, Andrei!

  21. Data si ora.. :))

    Multumesc, Anca.

  22. Multumesc din suflet pentru sfaturi! Ma bucur ca pot invata ceva care sa ma ajute in fiecare zi, in relatiile cu ceilalti! Va multumesc!

  23. Mi-a placut articolul, la obiect pentru subiect, voi aplica recomandarile tale mai ales aceia cu relaxarea vocii ! Astept cu interes continuarea!.

  24. La cat m-am distrat scriind, placerea e de partea mea, Mike. 😀

  25. bun, foarte bun articolul! 🙂 acum am aflat si eu de ce de obicei ma asez fatza in fatza cu posibili parteneri care nu prea imi plac fizic….e un gest involuntar de respingere….asez masa intre noi! si da, asa e, cand nu sunt interesata imi fac de lucru, ascult pe jumate si mai ales incrucisez picioarele si mainile! 🙂 pe cand atunci cind sunt interesata trebuie sa-mi aduc aminte constant sa-mi sterg zambetul de pe fatza ca prea zimbesc mult, indiferent de ce zice respectivul/a. mersi horia…mai scrie si votez pentru articolul anti-manipulare.

  26. Angela Lazar

    M-am distrat dar am mai si invatat ceva..

  27. Mihai Madalin

    Astept sa citesc si articolul despre trucuri psihologice antimanipulare ca sigur va fi foarte bun precum acesta

  28. 11. Pentru a părea autoritar și sigur pe tine, nu ridica tonul vocii – e mai usor de spus decat de facut;))

  29. Foarte interesant articolul.Am aflat si ceva nou,anume ca nu e bine sa tii bratele si picioarele incrucisate, desi citisem undeva ca astfel te aperi de vampirii energetici.Trucul cu "Salut,prietene!",noutate pentru mine si daca imi imbunatatesc memoria renunt la incrucisat ! Cum poti influenta in rau !? :))

  30. Am ras maxim , foarte interesant si foarte frumos scris articolul!

    Voi citi tot ce scrii cu mare interes!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *