5 feluri de intimidare și manipulare subtilă – cum recunoști un dominator (partea I )

6576560-9

Salut.

Horia sunt și azi vreau să-ți vorbesc despre un anumit tip de limbaj nonverbal, destul de des întâlnit.

Și care este folosit în defavoarea ta.

Sau care măcar încearcă să te aducă într-o poziție de inferioritate.

Și asta, aproape zilnic..

Dacă ai lucrat măcar o zi, în viața ta, pentru o altă persoană..

Sau dacă ai fost măcar o săptămână la școală.

(sau la grădi..)

Atunci sigur ai avut de a face cu persoane care prin atitudinea lor, verbală și nonverbală, te-au intimidat într-un oarecare fel.

Și nu o zic în sensul că te intimidai la modul că începeai să te bâlbâi și îți transpirau urechile..

.. ca atunci când vrei să ceri o zi liberă unei femei care ți-e șef și care are o atitudine generală de Regina Zăpezii.

( pentru că Regele Zăpezii nu suna la fel de rece 😀 )

Când zic că te intimidai, mă refer la faptul că deveneai submisiv și docil, cu capul aplecat și total pregătit să faci ceea ce-ți cere cel din fața ta.

Sau .. dacă nu luai direct poziția de ghiocel, simțeai ceva în interiorul tău care crește și se înfurie .. și nu știi de ce.

Ai pățit vreodată asta?

Să fii în prezența unei persoane, din familie sau din mediul de lucru (sau grădiniță .. 🙂 ) care să te intimideze într-un fel pe care nu-l înțelegi?

Și mai mult decât atât, face asta fără să încerce să te intimideze verbal, ci doar prin simplă lui prezență în aceeași încăpere cu tine?

Un astfel de efect asupra oamenilor îl produc persoanele care, conștient sau inconștient, afișează indicatori și transmit semnale specifice unui anume tip de limbaj nonverbal.

Și anume: limbajul nonverbal dominant.

Mai mult decât atât..

Pe o scară de la 1 la 10, cât de surprins ai fi dacă ți-aș spune că majoritatea dintre aceștia .. nu o fac în mod intenționat?

Ci, doar din obișnuință.

Pentru că așa au obținut rezultate în trecut și au învățat să repete același scenariu la nesfârșit.

Pentru că funcționează.

E ca și cum ai avea de a face, constant, cu o gorilă.

Care .. obține cam tot ce vrea, doar prin felul în care se uită la tine.24235

Numai că un pic mai subtil, în comportament.

(echivalentul unei combinații reușite între un Pițurcă și Moroșanu’)

Și mai mult decât atât..

Cei care sunt recunoscuți ca având o atitudine dominantă cu cei din jur .. NU se comportă la fel cu toată lumea.

Te asigur că și ei, în situațiile potrivite, sunt de partea cealaltă a baricadei și pică în exact aceleași scenarii și manipulări nonverbale, pe care ei înșiși le folosesc.

Care e diferența?

Păi, e simplu:

Au sau .. n-au cu cine.

Adică, cei pe care ar vrea să-i controleze și să-i domine, chiar și inconștient, așa cum am spus, sunt persoane care pică în plasa asta.

Sau ..

Sunt persoane care știu să se ferească și să nu reacționeze așa cum o fac majoritatea “tintelor” unor astfel de manipulări.

Adică nu devin submisivi și observă foarte rapid ce încearcă celălalt să facă.

Și știu ce au de făcut în privința asta.

Despre asta este materialul pe care ți l-am pregătit astăzi.

Limbajul nonverbal dominant este în strânsă legătură cu cel agresiv, deși exprimă o încărcătură emoțională nu la fel de puternică.

Dar despre atitudinea agresivă și cum să o recunoști rapid, o să-ți vorbesc într-un material viitor, ok?

Cum recunoaștem un dominator

1.   Cum îți așterni, așa dormi – salutul dominant

05-obama-putin-g20-1.w529.h352

Atunci când oamenii se întâlnesc și fac cunoștință pentru prima dată, prima lor interacțiune va stabili cadrul în care se va desfășura relația lor pe viitor.

Un dominator întodeauna vrea să fie primul.

Vor să fie priviți ca fiind cei mai deștepți, mai rapizi și mai puternici.

Iar asta înseamnă că întotdeauna vor încerca să vorbească primii, sau să răspundă primii la o întrebare.

(chiar dacă nu au înțeles prea clar despre ce e vorba și care e subiectul)

Așa se explică de ce, uneori, ești într-o conjunctură în care unii se trezesc vorbind, fără să aibă prea mare coerență în ceea ce zic.

Dar ei zic mai departe.

(iar în capul lor sună extraodinar de bine)

Tot pe principiul că vor să fie primii, un dominator întotdeauna va întinde primul mâna către tine, ceea ce va părea ca un gest de întâmpinare nevinovat.

Însă, dacă este un lucru pe care o persoană îl face tot timpul…

Cu toate persoanele cu care se întâlnește.

În orice conjunctură.

Ei bine, este o dovadă clară a unei atitudini dominante, care vrea să fie în control.

Din punct de vedere al salutului cu strângere de mână, așa cum se practică în societatea noastră (și nu numai între bărbați), poți recunoaște o atitudine dominantă în felul următor:

  • Mâna este întinsă cu palma în jos, fiind în mod simbolic, deasupra și, astfel, în control, în momentul strângerii de mână;
  • Forța cu care va strânge mâna va fi ușor mai mare decât a ta și va dura cu o fracțiune de secundă mai mult, decât e confortabil..

.. doar pentru a arăta că el este în control; 

  • În momentul in care strangerea de mână, se încheie, în mod normal, dominatorul îți va reține mâna într-a lui, pentru foarte scurt timp

fdfyȘi nu pentru că flirtează și te consideră simpatic ..

Motivul pentru care va face asta, este pentru a transmite că salutul s-a încheiat pentru că așa a decis EL ..

Chiar dacă a fost la câteva milisecunde după tu ce ai încercat să-ți retragi mâna.

2. Mesajul e in ochii lui

Este posibil, ca în timp ce îți strânge mâna, dominatorul să te privească fix, fără să clipească,.

Sau .. din contră, să îți evite privirea.

De ce extremele astea transmit același lucru?

Pentru că o privire fixă, fără clipit, transmite că el nu se teme, adică este în control.

Iar în varianta în care îți strânge mâna, fără să se uite la tine sau să te privească ochi, eventual privind în altă direcție, sau peste umărul său..

.. îți transmite un mesaj subtil, și anume că:

Ești sub el și nu meriți să fii privit.

Pentru că are lucruri mai interesante de văzut, înainte să te privească pe tine.

Evident, un dominator profesionist face toate acestea 99% din punct de vedere nonverbal.

Și va nega vehement, chiar se va amuza, dacă va fi confruntat sau întrebat despre intențiile lui reale.

Pentru că nu există dovezi reale, palpabile.

Iar uneori, nici el nu va știi de ce face ceea ce face.

Pentru că multe dintre comportamentele lui nu sunt intenționate.

Ci pur și simplu ..  naturale.

Pentru că el a învățat rapid că atitudinea asta funcționează și îi aduce lui rezultate, în relația cu oamenii.

Și .. nu are motive să schimbe ceva ce funcționează perfect, corect ?

 

3.     Se dă mare

 i58458645La propriu.

În posturi de dominare, corpul oricarei persoane va adopta, în general, posturi deschise și expansive.

Ai folosit vreodată expresia: “Ce te dai mare?”

Sau ..  “ce te umfli in pene?

 

O persoană care afișează indicatori de limbaj nonverbal dominant, va încerca să își facă propriul corp să pară mai mare decât este în realitate.

Explicația?

În lumea animală, multe lupte sunt “rezolvate” prin simpla comparație a staturii și mărimii.

Iar prin asta se evită lupte sângeroase și .. inutile.

N-ai să vezi niciodată un chihuaua că se dă rotund la un rotweiller.

Sau .. dacă ai să vezi că ăsta mic latră tare și respiră greu..

.. ori e fumat bine, ori n-are oglinzi acasă și nu știe cum arată.

Ceea ce, uneori, se întâmplă și în cazul oamenilor, ce-i drept.

(motiv pentru care, după 3 beri și un shot,  e plină lumea de atâția viteji .. mici)

Oamenii, în cursul evoluției de la moluscă la gorilă modernă, care papă doar in mall ..   au moștenit această atitudine.

Și folosesc aceiași indicatori de limbaj nonverbal pentru a se arăta superiori.

Sau .. pentru a transmite că sunt o amenințare suficient de mare, încât să fie evitați.

O persoană mare .. pur și simplu arată mai amenințător.

Și este, în mod natural, mai dominantă și intimidantă decât o persoană mică.

Logic, nu?

Cei care deja sunt înzestrați de la natură cu înălțime și proporții mari, pot obține efectul acesta al dominanței foarte ușor, fără efort.

S-au făcut chiar niște studii interesante (click pe acest link) în care s-a observat cum salariile oamenilor cresc o dată cu media înălțimii lor, pe anumite categorii.

Adică, cu cât ești mai înalt, cu atât ești mai bine plătit și mai de succes.

Asta ca să-ți dai seamă cât de adânc înrădăcinată în mintea noastră, este importanța înălțimii și mărimii corpului.

Cum își face corpul mai mare .. un om mic?

Mâinile în șolduri, vor face coatele să meargă un pic în lateral, lărgind astfel spațiul ocupat de corp.

Același efect îl are și o poziție erectă, cu spatele drept, cu bărbia ușor ridicată și pieptul umflat.

Tot pentru lărgirea spațiului pe care-l ocupă corpul, picioarele e posibil să fie ușor depărtate.

Mai ales în cazul bărbaților, așa cum am discutat în articolul despre cea mai sinceră parte a corpului uman.

brate incrucisate

Deseori, își va încrucișa mâinile peste piept.

Insă, cu pumnii băgați sub bicepsul fiecărui braț (specific bărbaților).

Va proceda astfel, într-o tentativă de a-și împinge pieptul în față, dându-le astfel o înfățișare a staturii, mai impunătoare decât e de fapt.

Și bărbații și femeile își vor ține mâinile în șold, cu coatele ieșite în afară, în timp ce stau în picioare, cu pieptul împins în afară și bărbia ridicată.

234567

Vei vedea multe mămici adoptând poziția asta, din dreapta,  atunci când își “disciplinează” copiii.

(..sau soții)

Ia gândește-te un pic ultima dată când te-a certat / cicălit iubita sau soția ta..

Ce atitudine nonverbală a avut?

Dacă-mi spui ca stătea cu capul plecat, o privire de jos în sus și cu mâinile la spate .. nu te cred. :))

Un foarte bun exemplu de folosire a unui limbaj nonverbal dominant, este cel a unui polițist, care interoghează un suspect, într-o încăpere a secției.

Gândește un pic la o scenă dintr-un film, în care un suspect este dus în camera de interogare.

Știu, știu .. mega-clișeu, dar ai un pic răbdare.

Îți vei aminti în mod cert, cum polițistul sau detectivul /agentul super mega special FBI, de obicei stă în picioare.

În timp ce suspectul este așezat pe scaun, dându-i astfel interogatorului avantajul unei înălțimi dominante față de celălalt.

Faptul că faza asta se tot repetă, în toate filmele cu polițiști super-șmecheri, nu e întâmplător.

4.     Invadează spațiul personal4535345

Adaugă la poziția de mai sus și mâna celui care stă în picioare, care vine și se așează pe spătarul scaunului celui ce este așezat.

Și vei avea imaginea completă a unui om dominat total, nonverbal.

Ia închide un pic ochii, (după ce citești propoziția asta) și ..

Imaginează-ți cum stai așezat, lângă o persoană care se apleacă din picioare, spre tine, în timp ce-și pune mâna pe spătarul scaunului pe care stai tu.

Gata!

Poți să închizi ochii. 🙂

….

Ai deschis ochii?  Cum te simți?

Cel puțin vulnerabil.

Și nesigur .. așa-i?

Orice persoană care stă în picioare, lângă altcineva care stă așezat, va fi percepută ca persoană dominantă și care controlează contextul respectiv.

Așa că evită să stai prea mult așezat, imediat lângă o altă persoană care stă în picioare.

Acum, asta nu înseamnă că trebuie să te ridici că un lift, de fiecare dată când observi că cineva stă în picioare lângă tine, dacă durează foarte puțin, ca interval de timp.

Reține numai că în momentul în care te ridici și vorbești de la aceeași înălțime, cu o persoană aflată în picioare, care inițial a vrut să discute cu tine în poziție așezat ..

.. vei transmite ca, din punctul tău de vedere, vă aflați și discutați de pe același nivel.

Atât la propriu, cât și la figurat.

Invadarea spațiului personal, al tău sau al oricărei persoane, va avea ca efect o stare de disconfort a celui care primește gestul.

Mai ales, dacă se face de către cineva care stă în picioare, față de o persoană care este așezat.

Și asta pentru că cel care stă în picioare, vorbește, la propriu .. de sus.

(o altă expresie pe care o folosim, nu întâmplător, când cineva ne tratează cu superioritate)

De asemenea, plimbatul înainte-înapoi prin încăpere, este deseori folosit, tot inconștient.

Iar ceea ce se transmite, de fapt, este marcarea teritoriului.

Pe care celălalt nu are voie să-l încalce.

Pentru că este “inferior”.

(e o alternativă subtilă a gestului, prin care un leu .. marchează un copac, dacă înțelegi ce vreau să spun 😉 )

5.  Ocuparea de teritoriu

Este în strânsă legătură cu punctul anterior.

Invadând și ocupând teritorii pe care le dețin și le folosesc, în mod normal, alte persoane, se semnalează și se transmite, cât se poate de clar, intenția de control și dominare.

Acum știi de ce te deranjează așa de tare, când altcineva îți ocupă locul pe care stai tu de obicei, atunci când mergi la masă sau în mașină.

Spațiile pe care oamenii le folosesc frecvent, în mod obișnuit, ajung să fie considerate în mod inconștient, ca prelungiri ale propriului corp.

Acesta e și motivul pentru care apare acea senzație de disconfort atunci când trebuie să renunțăm la locul nostru obișnuit, la scaunul nostru preferat.

( sau .. la jucăria noastră preferată, oricare ar fi ea )

Și tot pentru pe principiul prelungirii unui membru al corpului, vezi atât de multe mașini de teren, cu geamuri fumurii.

Și poleite cu praf de stele auriu..

(întotdeuna se va încerca prelungirea a ceva .. ce e prea scurt, sau prea inutil)

Prea subtil sau .. deloc? 😀

Cam asta a fost pentru azi.

Am vrut să-ți dau doar câteva atitudini de intimidare și manipulare prin dominare și iar m-am întins.

Și o să fiu certat ca scriu prea mult.

Sunt multe motive în spatele unui astfel de comportament, însă nu e acum momentul să le dezbatem.

Însă, dacă ți se pare interesant subiectul, pot să revin cu partea a 2 a acestui material.

Și astfel să completăm tabloul unui comportament dominant prin care unii oameni manipulează în interacțiunile de zi cu zi.

Dacă se strâng 50 de comentarii, postez și partea a 2, în care vom dezbate în detaliu, alți câțiva indicatori subtili pe care să-i observi ușor.

În plus ..

Vreau să-ți dau și .. care sunt comportamentele și dovezile de superioritate pe care un dominator ți le va servi pe tavă, ca să-ți arate că te desconsideră .

Detalii de care nu am avut loc azi.

Așa că lasă-mi un comentariu și spune-mi dacă ai întâlnit oameni care te-au deranjat până acum și abia azi ai aflat de ce.

Nu e nevoie să dai nume. 🙂

Și mai mult, dacă cumva te-ai recunoscut pe tine însuți, într-una din descrierile de mai sus..

Ei bine, comentariul tău este cu atât mai valoros, pentru că este aur curat pentru mine și pentru restul comunitătii noastre.

Pentru ca e perfect normal ca toți, să afișăm atitudini dominante, uneori și în anumite situații.

Eu, personal, recunosc că scriind acest material, m-am surprins descriindu-mă pe mine însumi, în anumite contexte.

Însă .. așa cum am zis, motivele și cauzele unei atitudini dominatoare sunt multiple și diverse și le vom dezbate în materialele următoare.

Așa că .. 50 de comentarii și postez și partea a 2 care va include mici dovezi de superioritate prin care ți se arată ca ești desconsiderat.

Te bagi?

Pe data viitoare,

Horia

 

P.S  – dacă în rândurile de mai sus ai recunoscut o persoană din anturajul tău .. nu-i da numele.

Dă un share .. pentru ca așa te asiguri că ajunge la el mesajul. 😉

Categories:

106 Responses

  1. Am „pățit” să fiu dominat…de prea multe ori. Și am tot încercat să mă împotrivesc , dar acum cred că va fi mai ușor.

  2. Noemi Marian says:

    Eu am invatat singura. Prima lectie : eram la un interviu pt un job….ea statea intr-un scaun directorial cocotat pe un podium si pe mine m-a asezat in fata ei pe un fotoliu. Am stiut instinctiv ce urmareste, asa ca am zambit larg, m-am asezat comod in fotoliu, cu mainile sprijinite pe manere si am sustinut 1/2 ora un interviu cu toate ca in primele 10 minute nu m-am simtit confortabil deloc, dar apoi….. 🙂 Evident, nu am luat job-ul.

    • Gabriela Samulescu says:

      Da….mi s-a întâmplat să fiu intimidată nonverbal la locul de munca.cand mi-am dat seama ca prin atitudinea mea îl făceam pe celălalt sa se creada superior,am încetat să fac asta si l-am “confruntat” nonverbal de la egal la egal.

  3. Oh, Doamne cât de bine le spui și ce le mai înțeleg!

  4. Diana says:

    În afară de punctul 2, pe restul le știam. Și nu e un reproș, nici nu încerc să spun că ești plictisitor. Doar că vreau și partea a doua a articolului. Și te rog sa îmi spui cum se poate opri o persoana din a face toate acestea inconștient. Știi, întreb pentru o prietenă 🙂

    • Horia Radu says:

      Buna, Diana.

      Cred ca am prins .. aluzia. :))

      Nu-ti face griji, nu sunt suparacios si apreciez orice feedback, in orice directie.

      Multumesc pentru interes si comentariu, Diana.

  5. Raluca says:

    F interesant!! Vrem partea a doua:)

  6. Alex says:

    Ma recunosc in multe. Si am devenit dominatoare, nu am fost la inceput. Insa cand ai o afacere si conduci o echipa de romani, trebuie sa fii foarte dura ca lucrurile sa fie facute cum trebuie. La romani nu e constiinta si etica in munca. Tre sa fii tu dracul ca lucrurile sa fie facute corespunzator.

    • Horia Radu says:

      Alex, sunt de acord cu tine, insa doar in parte.

      "Dominatoarea" care este in control, cand este in fruntea echipei, este doar un rol.

      Rol care se termina, cand mergi acasa, la final de zi.

      Sau cand iesi din contextul de la firma ta si mergi la o negociere, sau o prezentare de produs. Tot dominatoare esti si atunci?

      Si .. cunosc foarte multi antreprenori care sunt lideri foarte eficienti pentru echipele lor, fara sa fie dominatori, ci doar .. lideri, prin exemplu, rezultate, pregatire.

      Prin atitudine ferma, dar nu agresiva.

      Asa cum am raspuns si mai sus, altui comentariu, este ok si chiar recomandat sa alegem atitudinea de dominator, in functie de context, iar numai tu stii cat de productiv si util este sa alegi atitudinea asta, pentru rezultatele afacerii tale.

      Nimeni nu are cum sa stie asta mai bine ca tine, Alex, motiv pentru care eu nu am cum sa te asigur ca faci bine .. sau nu. 🙂

      Te felicit pentru mintea deschisa si pentru atitudinea de auto-observatie.

      Si multumesc pentru comentariu. M-a ajutat foarte mult.

  7. Rodica Tiltu says:

    Salut Horia! Mi-a placut mult informatia expusa, si abia astept si partea a 2-a. Au fost momente cind m-am revazut si eu in anumite situatii ca eram dominanta, si anume cind aveam un job cu o functie manageriala, si un salariu mai valoros. Ma coportam dominanta cu familia mea, cu sotul, si fetita, caci eram libera financiar, si ma simteam ca o femeie de fier, care poate orice isi doreste, iar forta asta imi dadea si autoritate. Dar au fost situatii cum spui si tu, ca eram dominata, si tot cam din aceeasi motive, fie de persoane care stiam ca au salarii mai mari si job-uri mai de presigiu, si se comportau ca autotputernici, fie de manageri dominanti. M-a ajutat mult materialul caci am gasit raspunsul de ce ma simteam asa de disconfortabil in prezenta acestor oameni. Simteam ca fac si zic in prezenta lor nu aceea ce vreau, si nici nu sunt libera in actiuni, dar nu stiam de ce. Incercam deja sa cred in forte nefaste, cum se spune in popor, vampiri de energie, care iti absorb toata energia. Dar acuma am inteles ca sunt si eu cauza, ca mi-am bagat toatea stae in cap, si depinde numai de mine, daca voi fi dominata, sau voi neglija aceste manipulari. Multumesc.

  8. Amy Lee says:

    Submisiv – încă un cuvânt preluat din engleză fără traducere în dex. Se pare că '50 de umbre' ne-a dominat mintea fără să vrem. De ce nu ai scris supus ?

  9. Stati Maria says:

    Sigur, m-am regăsit, pe ici colea. Îți mulțumesc, Horia și, chiar te rog să postezi partea a doua, indiferent de nr. comentariilor. Nu mereu cantitatea înseamnă Calitate…

  10. Nicu says:

    M-a intrigat partea cu neprivitul in ochi atunci cand esti salutat. Mie mi s-a intamplat sa resimt in astfel de momente si (cel putin o usoara 🙂 ) desconsiderare, cum spuneai, dar si o anumita timiditate a celeilalte persoane in alte situatii. Probabil ca nici in acest caz nu exista o regula rigida.

    • Horia Radu says:

      Nu exista reguli rigide, pentru ca nici un context nu e niciodata la fel.

      Ci doar asemanari cu situatii anterioare. Neprivitul in ochi, poate sa fie datorata si timiditatii..dar si desconsiderarii.

      Pe principiul ca o persoana care te desconsidera, la incepul interactiunii cu tine, te va privi foarte usor in ochi, chiar insistent, daca vrea sa-ti transmita un mesaj de determinare, dominare, incredere in el .. chiar si usoara intimidare si agresivitate.

      Ori un timid, nu va face asta, decat daca si cand ii castigi increderea..

      Contextul este totul si e bine ca nu exista reguli rigide, pentru ca altfel nu am sesiza nuantele diferite.

      Multumesc pentru comentariu si pentru exemplul bun, Nicu.

  11. gilos says:

    Corect. Un bun exemplu este la tribunal, unde judecatorul sta la un pupitru care-i confera o inaltime peste toata lumea din sala, avocati, procurori, acuzti, public, etc…Evident ca are o atitudine dominanta si autoritara.

  12. Ionut says:

    In viata totul este cu rost asa ca si dominaree este tot un rost de care avem nevoie pt a atinge scopul pe care il vrem , bravo cu acest articol

    • Horia Radu says:

      Da, Ionut, ai intuit bine urmarea acestui material.

      Sunt situatii, cred eu, cand se justifica adoptarea unui comportament dominant.

      Intrebarea mea este .. de unde stii ca ai dreptate? Si cum stii ca e cea mai potrivita varianta? 😉

      Multumesc pentru comentariu. Ionut.

  13. Ionut Moty says:

    In viata totul este cu rost , asa ca si dominarea este tot un rost de care avem nevoie pt a atinge scopul pe care il vrem , bravo cu acest articol

  14. iuliana says:

    Daca tot e tenta de umor in text, hai sa pastram linia si sa facem o comparatie cu 50 Shades of Grey… in alta ordine de idei, cel mai neplacut lucru ar fi atunci cand dominatorul se apleaca spre tine prin spatele scaunului si simti halena degajandu-se gingas printre buzele-i delicate.
    Si ca o concluzie, numai cine nu a trait pe acest pamant nu a fost dominant si dominat intr-o situatie..In rest, cam asa se intampla intr-o relatie…nu exista o echivalenta de pozitie, etropia, bat-o vina…
    Astept cu nerabdare partea a doua… e lectura placuta si de invatat pentru cine vrea sa invete. Multumesc, Horia!

  15. Nicu Dumitru says:

    Stiam aceste metode de intimidare, cine studiaza NLP le (re)gaseste acolo sub o forma sau alta (din cauza asta nici nu prea sunt de acord cu NLP-ul, pentru ca îi învata pe oamenii fara scrupule cum sa manipuleze), interesant era (fara suparare) daca la fiecare metoda adaugai si modul de contracarare (asa ai fi ajutat cu adevarat oamenii)!

  16. Ma bag….mi-a palcut articolul mai ales pentru nota de umor privind lucrurile scurte si inutile ! Foarte corecta interpretarea ! …Si imaginea cu bicepsi, ai mei sunt mai mari !

  17. super!.Si cum luptam cu atitudinea aceasta? Ce sa fac atunci cand cineva saluta dominant?

  18. foarte interesant, materialul. cred ca fiecare din noi, la un moment dat, in viata, am intalnit peroane dominatoare (sau am fost noi, la randul nostru, dominatori). se lucreaza foarte greu cu astfel de persoane. astept cu mare interes partea a doua.

  19. Horia Radu says:

    Daca iti spun ca este un defect profesional .. ma crezi?

    Citesc si ma documentez foarte mult, in limba engleza si, uneori, mintea mea confunda ipostazele si uita ca nu are DEX-ul incarcat si adus la zi.

    Si inventeaza cuvinte.

    Ai patit vreodata?

    Sa ai .. un lapsus si sa inventezi cuvinte, din viteza sau datorita entuziasmului de a exprima rapid, o idee faina?

    Ai dreptate absoluta cu sesizarea ta.

    Si apreciez feedback-ul, Amy. Multumesc

  20. Horia Radu says:

    1. La cate cursuri de NLP ai fost .. ca sa stii ca fix asta invata oamenii acolo?

    2. Numai "oamenii fara scrupule" merg la cursuri de NLP?

    3. NLP-ul poate fi o util in alte circumstante, inafara de "manipulare"?

    4. Da, ai intuit foarte bine continutul partii a 2, a articolului. Am ales sa dau informatia pe bucati, pentru ca altfel riscam sa plictisesc intr-un articol foarte lung.

    As fi adaugat informatie la un articol care .. oricum a iesit lung. 🙂

    Multumesc pentru comentariu, Nicu.

  21. Horia Radu says:

    Multumesc si eu, pentru comentariu si pentru exemplul personal,Rodica.

    Apreciez foarte mult asta.

  22. Horia Radu says:

    :)) Multumesc, Eveline.

  23. Georgeta says:

    Foarte interesant, ca si alte articole de altfel, multumesc; sigur ca m-am regasit in ambele tipuri de situatii…am "patit" sa (Incerc sa) domin, dar si sa fiu dominata (mai ales). Ai spus foarte bine lucrurilor pe nume, astfel am putut "vedea" si intelege dintr-o alta perspectiva unele intamplari din viata mea. Te rog sa postezi si partea a doua (si poate si altele), caci informatiile sunt valoroase si ne pot ajuta mult in diverse situatii de viata. Weekend placut, asa cum ti-l doresti, Horia!

  24. Amy Lee says:

    Horia Radu :)) am crezut ca la-i scris ca sa sune mai 'misto'. dar daca gandesti in doua limbi atunci te inteleg perfect !

  25. Horia Radu says:

    Raspunsurile vor veni in partea a 2 si in materialele urmatoare, Adriana.

    E prea scurt spatiul de comentarii, ca sa detaliem aici, insa apreciez interesul si iti multumesc pentru comentariu.

  26. Horia Radu says:

    Nu, Amy, nu a fost intentionat sau "gandit" sa dea bine.

    Dar se pare ca-mi iese, fara sa o fac intentionat. :))

  27. Cristian says:

    Dorim si partea a II-a, stiam de aceste lucruri din ce am citit si vizionat materiale(si curs:) ). Oricum tu le transpui mai bine si pe intelesul tuturor. Imi doresc sa ma surprinzi cu urmatorul articol.
    Asteptam modalitati de "combatere" a acestor "jocuri de "house of cards".

  28. Horia Radu, cu plăcere! 😛

  29. Nicu Dumitru says:

    Horia Radu nu e vorba ca numai oamenii fara scrupule merg acolo sau ca nu poti invata lucruri utile ci vorbim de faptul ca majoritatea managerilor, a sefilor peste colective de angajati, cei din vanzari, etc., sunt ”antrenati” la/de catre NLP-isti! Si pot sa-ti spun ca nu odata m-am lovit de genul asta de corporatisti care incercau prin manipulare sa profite de cei din jurul lor! Asa ca DA, NLP-ul poate fi un instrument util pentru cunoastere dar din pacate in lumea intreaga este mai des folosit ca instrument de manipulare! Nothing personal 🙂
    Sa stii ca apreciez articolele tale dar consider ca unele lucruri trebuie spuse clar!

  30. Se pare ca este mai interesant (sau asa se intentioneaza a se da de inteles .. 🙂 ) ca , in loc de a folosii o prezentare -sau explicatie- simpla , usor de inteles dar atotcuprinzatoare in intelesul sau , se folosesc tot mai frecvent expuneri complexe , detaliate , care vor sa creeze opinia ("formator/i de opinie" … 🙂 ) ca subiectul este mult mai complicat decat "pare" , sugerandu-se astfel ca ar fi necesara o "larga dezbatere" pentru intelegerea cat mai profunda a temei/temelor dezbatute … !!! … Eu (daca-mi este permis , si , sincer , fara intentia de a subestima sau intra in contradictie cu cineva) prefer sa reduc totul -nu numai prin prisma cunostintelor , dar si prin prisma propriilor experiente de viata- la o simpla constatare , si la "rezolvarea" efectului generat de aceasta : deci , sunt persoane ( evenimente , medii sau imprejurari) in interiorul sau in preajma carora , pur si simplu , nu te simti in largul tau , resimtind din plin o stare de indispozitie sau dezechilibru , pe care subconstientul o percepe imediat si o "trateaza" cu o reactie prompta si insistenta , "impingandu-te" sa parasesti de indata acea zona ! … (incercand sa inchei cu o gluma , as spune ca al treilea principiu al mecanicii se simte "in al noualea cer" , vazandu-se nu numai "bagat in seama" , ci chiar solicitat din plin …. 😀 …… pacat ca acest remediu functioneaza din ce in ce mai putin -sau chiar deloc- , asupra unui numar din ce in ce mai mare de indivizi …. !!! )

  31. Hypatia Noua says:

    fiecare învăţ are şi dezvăţ, deci cel puţin unele tehnici dominatoare, dacă nu toate, mai ales folosite inconştient se pot contracara uşor, mai ales dacă eşti o persoană dominatoare când viaţa te vrea poliţist de ăla descris în text :))

  32. Hypatia Noua says:

    Horia Radu bună asta cu gânditul în două limbi şi inventatul cuvintelor. Ştiu un puşti de vreo 5 ani care nu ştia de floppy disk şi pentru că trebuia să poarte un nume, i-a zis "discketar".

  33. Andreea says:

    De cele mai multe ori suntem “dominati” de persoane care la rândul lor sunt dominate de alții în cele mai multe situații. Iar când realizează la nivel conștient sau în subconștient ca interlocutorul este mai “slab” se activează dorința de dominare pe care o și realizează referitor la persoana cu care intra în contact. Ce spui, am dreptate sau e doar o impresie a mea?

    • Horia Radu says:

      Da, Andreea, este o posibilitate si o varianta foarte plauzibila.

      Asta, fara a generaliza sau incuraja etichetele.

      Multumesc pentru comentariu.

  34. Manuela says:

    Bună! Da, vreau și continuarea. O parte din atitudini le recunosc, le-am întâlnit și chiar am incercat/reușit să le îndepărtez sau să nu mă las influențată. Cealaltă parte din semne/atitudini nu le-am observat sau simțit, așa că îmi folosește articolul tău. Mulțumesc.

  35. Da … am fost in situatia asta de a fi dominata de o doamna care are o functie de conducere in viata ei profesionala ; In prezenta ei nu puteam sa spun ,sa fac ceea ce vroiam ptr ca nu accepta adevarul ( parerea mea ) niciodata ; mai mult decat atat , face si acum tot posibilul sa imi arate ca ea e sefa , prin atitudinea ei .Am inceput s-o ocolesc .Si sunt convinsa ca o face cu buna stiinta ,nu e involuntar .Interesant materialul .Multumesc .Astept partea a doua .

  36. Eu l-am recunoscut pe șeful meu aici! Oricum a fost foarte interesant și de reținut materialul, explică unele lucruri legate de atitudinea unor persoane!

  37. Buna Horia Radu ! Da…m-am regasit in situatia expusa de tine. Abia acum am realizat ….sincer… de ce atunci cand isi tragea un scaun langa mine , sefa mea, ca sa-mi explice ceva…eram concentrata la ce-mi spune si cand venea in spatele meu langa scaun ..si da , se sprijinea foarte des de spatar..nu reuseam sa fiu concentrata mai deloc.. Cred ca o facea inconstient..dar avea efect asupra mea. Abia astept continuarea. Apreciez mult ceea ce faci . Succes !

  38. Interesant materialul.Aștept partea a doua.

  39. Da, am cunoscut astfel de oameni cu atitudine de dominator, dar eu am perceput-o ca o slabiciune a lor prin faptul ca se simt in pericol, ca la un moment dat nu ar mai fi capabili sa controleze o situatie, sa nu poata sa subjuge. Aceasta atitudine dominatoare eu o pun si pe seama unui imens complex de inferioritate in fata celui pe care vrea sa il domine. Sincer, nu ma prea impresioneaza acest gen de oameni, dar intr-un puseu de orgoliu personal am avut reactii impulsive in fata lor datorita disconfortului pe care mi l-au creat prin atitudinea lor. De cele mai multe ori atitudinea de dominator se manifesta la persoanele care detin puterea sau au functii de conducere, statut care le confera din start o pozitie superioara fata de cei din anturajul profesional. Ma intreb : de ce au nevoie sa supraliciteze prin a domina cu orice pret ? Doar din cauza unor complexe majore.

  40. Nixtor says:

    1) ” Iar uneori, nici el nu va știi de ce face ceea ce face.”

    Nu va STI , asta e forma corecta a verbului.

    Unii il uita pe “i”, tu pui in plus, sa fie! 🙂

    2) Cred ca ar trebui sa incurajezi mai mult oamenii sa observe chestiile astea. In metrou, la terasa, la job, oriunde vorbesc 2 oameni, unul este dominant iar celalalt dominat.

    3) Încurajează la exercitiu. Sa încerce pozitia dominantă, să vadă fiecare ca merge. Iti poti impune starea de spirirt prin doar cateva modificari ale corpului.

    Baftă in continuare! Poate bem o bere cu Marius cand se îndreaptă vremea! 😉

    • Horia Radu says:

      1. Multumesc pentru sesizare.

      2. Multumesc pentru sugestie. Completeaza foarte bine ideea articolului si apreciez foarte mult asta.

      3. Tu dai berea sau .. Marius?

  41. Bogdan Sonea says:

    mi-a placut sa citesc prima parte. meritam si continuarea 🙂

  42. adela bihari says:

    Draga Horia, …totusi nu am inteles CUM putem contracara atutidinea dominanta, mai precis, CE facem pt a iesi de sub "umbrela" superioritatii afisate a celuilalt? Pt ca, DA, am inteles , ai fost f. explicit la recunoasterea simptomelor :). Dar TRATAMENTUL, reactia la asa ceva? Multumesc

    • Horia Radu says:

      Draga Adela, partea a 2 a acestui articol e .. in curand. :))

      De fapt, chiar acum scriu partea de final si urmeaza sa o public, cum termin.

      Multumesc pentru comentariu si pentru interes, Adela.

  43. Horia Radu says:

    Multumesc pentru comentariu, Gabriela.

  44. Horia Radu says:

    Parerea ta completeaza perfect mesajul articolului, Georgeta. Multumesc.

  45. Horia Radu says:

    Multumesc pentru comentariu, Silvia.

  46. Horia Radu says:

    Multumesc pentru exemplu, Noemi. 🙂

  47. Horia Radu says:

    Multumesc pentru comentariu, Dana. 🙂

  48. Horia Radu says:

    Multumesc pentru opinie, Maria.

  49. Horia Radu says:

    Se face, Maria. Partea a 2, e pe drum. 😉 Multumesc

  50. Horia Radu says:

    Nicu Dumitru E un punct de vedere, cu generalizari, presupuneri si etichete .. insa e un punct de vedere pe care-l apreciez si-l respect ca atare.

    Pentru ca vine din experienta ta personala.

    Cu toate ca experienta personala, a fiecaruia dintre noi, nu are cum sa fie mai valoroasa si mai vehementa decat a celorlalti.

    Doar mai subiectiva.

    Si respect si apreciez asta.

    Multumesc pentru feedback, Nicu

  51. Horia Radu says:

    Multumesc pentru feedback, Emilia.

  52. Horia Radu says:

    Multumesc, Bogdan. E .. pe drum. 🙂

  53. Informatiile sunt la indemna oricui vrea sa le studieze Nicu Dumitru! Cine are infromatia castiga razboiul, sigur ca sunt si metode de aparare, cel mai bine este sa le cunosti pe ambele ! NLP-ul este o stiinta foarte interesanta, eu o apreciez mult, din pacate unii au transformat-o intr-o afacere din care ies bani multi, pentru cei care "musca"!

  54. Horia Radu says:

    Multumesc, Maria.

  55. Roxana Sirbu says:

    Da, sunt de ambele parti ale baricadei, in functie de context si de oamenii intalniti ..

  56. Luci Scaueru says:

    Util materialul!Exemple ar fi multe,dar raportate la situatia concreta a fiecarui caz!As dori sa citesc si partea a doua!Cu multumiri!

  57. Da, desigur ! In primul rand mama mea, care are aproape 80 de ani si ma trateaza ca si cum inca sunt minora si trebuie sa ma educe ! Asta desi am 54 de ani si am crescut f bine 3 baieti !

  58. Elena says:

    Interesant si veridic in acelasi timp!

    Astept nerabdatoare partea a doua!

    Multumesc!

  59. Vera Laura says:

    O da…exista…dar depinde de noi cum vrem sa fim ,probabil am obosit sa descifrez comportamente dominatoare,le ignor

  60. Este foarte bun si binevenit articolul.
    Am mai multe intrebari:
    – Daca ei sunt in moda natural dominatori, atunci inseamna ca in mod natural tu esti cel dominat?
    – Daca si tu esti dominator, atunci ai o stare de disconfort mult mai mare?
    – Ce trebuie facut cand ai de a face cu asa ceva, ce atitudina ar trebui sa iei?
    De obicei se instaleaza o stare de angoasa, gust amar si greata…si tine o vreme. tendinta de a-i evita exista si ea.
    – Cum se poate interactiona cu aceste persoane?

  61. Ramona David says:

    Am văzut o prezentare la TED în care se explica faptul că o poziție dominatoare a corpului luată în mod conștient timp de 2 minute, modifică comportamentul ulterior (crește producția de testosteron), în sensul că devii dominant în mod natural.
    Am testat și merge 🙂
    E util în multe momente, îți poate schimba viața (un job, o decizie luată de alte persoane etc)

  62. Da, m-am recunosc pe mine. E incredibil ca am atitudinea asta si o fac inconstient de cele mai multe ori. Mai ales cand fac cunostinta cu cineva sau vorbesc cu o persoana! Wow! Vreau si partea a 2-a!!

  63. Horia Radu says:

    Da, Ramona, asa este.

    Si este valabil si in cazul pozitiilor opuse celor dominante, adica supuse.

    Daca iei o pozitie cu spatele cocosat, capul plecat, privirea in pamant si stergi orice urma de zambet de pe fata ..

    Iin 2 minute, pot sa vin sa-ti spun ca am descoperit leacul foametei in Africa, ca tot nu o sa simti nici o multumire.

    Corpul va intelege ca esti suparat si abatut si nu-i va pasa de nici o veste buna ce primesti tu, din exterior.

    Multumesc pentru comentariu, Ramona.

  64. Horia Radu says:

    Ana Maria .. esti ok. 🙂 Pentru ca e normal sa ne regasim toti in astfel de comportamente. Asa cum am spus si in articol, ajungem la limita eticii, atunci cand .. o facem intentionat. Multumesc pentru comentariu, Ana Maria.

  65. Horia Radu says:

    Partea a 2 este pe drum, Cristina. Si in aceasta parte a 2, vor fi incluse raspunsurile la cateva din intrebarile tale. Care, de altfel .. sunt foarte bune. 😉 Multumesc, Cristina.

  66. Radu says:

    eu am invatat ca nu e deloc politicos sa dai noroc fara sa te uiti in ochii omului… Ce sa zic despre articol… nu e absolut necesar ca o pers dominanta sa faca ce se precizeaza. Multi directori si manageri de succes sunt oameni f cizelati, in special in corporatii mari. si-au perfectionat limbajul nonverbal, au studii de NLP, si te manipuleaza intr-un mod f subtil, atunci cand au nevoi sa schimbe ceva in gandirea/comportamentul tau. Articolul descrie mai mult un dominator "wanna be".pe astia ii simti de la o posta. Un dominator adevarat, nu face multe din ce se prezinta aici, pt ca nu are nevoie sa faca, ca sa se impuna. Un dominator adevarat da noroc si cu palma in sus – este atent mereu la nivelul de confort al celorlalti. Simte cand cineva se intimideaza, si are grija sa detensioneze atmosfera ca sa nu il intimideze.

    • Horia Radu says:

      Radu, nu am zis niciodata ca DOAR ce scriu si dezbat eu se incadreaza intr-o tipologie.

      Binenteles ca sunt si altele si binenteles ca nu le stiu si nu le recunosc pe toate.

      Eu am incercat sa dezvolt subiectul "dominarii" din punct de vedere al comunicarii cu o astfel de persoana.

      Acelasi subiect poate fi tratat dintr-o multitudine de alte puncte de vedere si e normal sa fie asa.

      Si .. asa cum am precizat si intr-un comentariu la partea I, NLP-ul poate fi folosit in sute de feluri, in functie de cine studiaza si in functie de ce fond de trasaturi are el, in spatele intentiilor.

      NLP-ul nu este un bau-bau care subjuga oamenii, impotriva dorintei lor, ci este un domeniu de studiu al excelentei umane.

      Si studiaza si preda cele mai rapide si complete cai de a atinge excelenta, in orice domeniu.

      Comunicarea, de care vorbim noi aici, este doar un domeniu unde poti ajunge expert, folosind abilitati deprinse din NLP.

      Multumesc pentru comentariu si pentru feedback, Radu. Ai completat foarte bine ideile pe care am vrut sa le transmit. 😉

  67. Paula Anghel says:

    Da, imi place articolul. Adevarat !

  68. Horia Radu says:

    Oamenii te trateaza asa cum le permiti si accepti tu, Camelia.

  69. Horia Radu says:

    Ceea ce e si normal, in functie de context, cum ai spus tu.

  70. nicoleta says:

    Eu vad si aflu despre acest comportament de dominare de multe ori la gradinita baietelului meu…Unele cadre didactice si auxiliare procedeaza asa cu bietii copilasi….Chiar de curand a existat o intamplare care il implica direct pe baietelul meu, si pentru care sper sa reusesc sa iau atitudine imediat dupa vacanta.

    Multumim pentru articol.

    Doamne ajuta!

  71. E bine să știi un pic de psihologie animală. Domnul Mihaiu Mihaiu ne-a învățat multe pe când era profesor la Titu Maiorescu, la Psihologie. Da. Am cunoscut multe astfel de persoane. E foarte util și interesant ce scrii. Mulțumesc.

  72. Anca Quasi says:

    Mie personal nu mi place sa fiu dominata. Iar daca am patit o, am obiectat….sunt un drac de capricorn

  73. Horia Radu says:

    Multumesc pentru comentariu, Anca. :))

  74. Bria Iancu says:

    Nu ati mentionat si ce anume ar trebui sa faca o persoana pentru a diminua macar aceasta stare de disconfort…

  75. Sper ca in partea a doua sa citesc ceva despre tonul discutiei. Asta este o mare problema (cand cineva incearca sa domine ridicand vocea cu cateva octave de regula nu starneste decat iritare, de cele mai multe ori furie interlocutorului). Cum s-ar putea rezolva aceasta problema?

  76. Irina Vergu says:

    Da, ma recunosc in ambele ipostaze. Vreau si partea a doua. Multumesc anticipat.
    (Imi prieste maxim articolul! Mi-a placut la superlativ! Bravo autorului!)

  77. Horia Radu says:

    Irina, partea a 2 este deja publicata.

    Multumesc frumos pentru feedback si apreciere.

    Si pentru comentariu. 😉

  78. Doru says:

    Şi eu am avut de-a face cu tot felul. Despre unii chiar am avut impresia că studiază în oglindă anumite gesturi, sau privirea care trece prin tine. Am să fiu mai atent la treba cu invadarea spaţiului. Iar despre exemplul cu gipane cu geamuri fumurii subscriu. Cunosc persoane.
    Foarte fain textul.

  79. Irina Vergu says:

    Multumesc, Horia Radu! citesc acusi si partea a doua.
    Ce caut eu: modalitati de a coopera cu cel care se vrea dominant. Nu vreau sa fug de dominanti – de obicei n-o fac – si nici sa-i infrunt in permanenta. Nu pt ca nu se poate, ci pt ca – cred cu putere – cooperarea aduce mult mai multe beneficii de ambe parti decat concurenta. Chiar si punctual. De undeva trebuie inceput.

  80. Andrei says:

    Hai cu alea 50 de comentarii, chiar vreau sa vad urmatoarea parte. Super tare blog-ul tau, si da am observat TOATE aceste metode de impunere la mai multe persoane.

  81. Iulia says:

    Am observant tipul asta de comportament la seful meu, care e un tip mic de inaltime dar …..Mi se pare interesant cum atitudinea ncerca sa compenseze fizicul. Abia astept continuarea.

  82. Dan says:

    Frumos articol incheiat cu o manipulare subtila, despre care nimeni nu pare sa fi zis nimic 🙂

  83. bornJustForErrotizm says:

    Astea sunt riscuri la care se expune doar clasa muncitoare. O persoana intretinuta si protejata toata viata nu ajunge niciodata sa-si exercite un dominator “talentele” pe ea.

  84. Pop Mihai says:

    Am întâlnit cazuri de indivizi care îi domină pe oameni și luptă să le ia TOTUL și să-i facă sclavii lor.

    De ce? Doar pentru că ei nu se simt bine cu ei înșiși și orice ar face nu sunt mulțumiți cu ei înșiși încât li se pare că dominându-i pe alții și punându-i la pământ chiar la propriu – dar ,,scopul” e la figurat,parcă se simt mai bine.

    Dar acest bine nu e bine de fapt,și ține foarte puțin. De aceea va urmări să atace mereu următoarea victimă.

    Un astfel de individ nu cunoaște binele și fericirea adevărate și durabile,fiindcă își focalizează atenția și energia pentru a-i domina pe alții în loc să și le folosească să fie el fericit,sănătos și să-și acceseze propriul succes.

  85. miruna says:

    Buna tuturor,
    Parerea mea este ca dominatorul este un om slab, mai slab decat cel pe care urmareste sa-l domine .Si face asta doar sa=si demonstreze superioritatea.Aia din capul lui.Nu cred ca poti fi dominator fara voia ta. Nu poti avea o atitudine care sa deranjeze si sa nu observi starea de disconfort a celuilalt. Dominatorul este un om care a fost dominat candva si care sufera. Si nu cunoaste alta forma de a se elibera de suferinta decat dominand la randul lui. E destul de neplacut sa fi dominat, cunosc sentimentul…dar ma indoiesc ca dominatorului ii este usor…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Abonează-te la newsletter