6 gesturi ciudate, prin care îți atragi antipatia celor din jur și-ți sabotezi farmecul personal

facebookunlike

Salut.

Horia sunt.

Astăzi o să fiu mai scurt decât de obicei.

Ai observat că aproape toate mail-urile din inbox-ul tău, din ultimul timp, conțin cuvântul „ciudat”?

Trucuri ciudate pentru slăbit, pentru câștigat bani, pentru a scăpa de burtă, pentru a crește în înălțime (da, există un site dedicat creșterii în înăltime, dacă-ți vine să crezi!) și așa mai departe.

Nu vreau să trag concluzii, însă, dacă se folosesc astfel de abordări..înseamnă că țin la public și merg.

Și dacă merg, înseamnă că oamenii reacționează la cuvântul ciudat..ceea ce e cel puțin .. ciudat. 🙂

Adică, gândește-te un pic.

Ce spune despre mine faptul că sunt intrigat să aflu despre ce este vorba în acel articol cu trucuri ciudate..?

Și când intri și vezi despre ce este vorba, indiferent că este vorba despre un text sau un video, realizezi că nu e nimic ciudat acolo..și ești un pic dezamăgit de asta.

Și data viitoare când vezi anunțul unui truc sau video cu o soluție ciudată..nu mai intri.

Așa, de ..  ciudă! :))

Acestea fiind spuse, noțiunile despre care o să vorbim azi sunt, cel puțin .. diferite.

Începusem să scriu un articol legat de un alt subiect, cel pe care ți l-am propus la finalul articolului trecut, despre cum să te folosești de limbajul trupului pentru a fi apreciat și respectat (click pe link pentru articol). 

Nu mă așteptăm să aibă un așa succes, iar dacă nu l-ai citit încă, apasă pe link-ul albastru de mai sus ca să vezi despre ce este vorba.

Bun.

Îți spuneam că începusem să-ți scriu despre altceva, când am observat în jurul meu oameni, care mă deranjau..și nu știam cum fac asta, pentru că nu scoteau nici un cuvânt.

Pur și simplu, ceva îi făcea să-mi fie antipatici și să mă enerveze, doar uitându-mă la ei.

Ai pățit vreodată asta?

Să te uiți la cineva, care nu scoate nici un cuvânt și totuși..te enervează?

        (bine, înafară de soacră-ta..)

Așa că, m-am concentrat mai atent și am încercat să observ ce făceau acei oameni..de mă făcea pe mine să nu-i plac, instantaneu.

Suprinzător, am observat câteva gesturi pe care ei le făceau inconștient, reflex, neintenționat, care pe mine respingeau…și îmi violau subconștientul!

Așa că, azi vreau să-ți scriu despre câteva gesturi pe care toți oamenii, în preponderență bărbații, le fac fără să-și dea seama cât de respingători pot să fie pentru cei din jur.

Mai ales..dacă tu în momentul ăla încerci să fii .. sau să pari, atrăgător, comunicativ, șarmant sau  încrezător în tine.

O să-ți arăt 6 lucruri, pe care noi oamenii le facem, mai des decât ne-ar plăcea să recunoaștem, iar de cele mai multe ori, nici măcar nu ne dăm seama de ele, pentru că sunt intrate în reflex și nu le percepem.

Așa cum știi deja, dacă citești blogul de ceva timp, gesturile și pozițiile noastre corporale, atunci când suntem singuri sau în compania cuiva, ne trădează sentimentele și stările emoționale din acel moment.

Există, însă, și reversul acestei idei, adică, atunci când ne schimbăm poziția corporală și gesturile folosite în conversație, ne modificăm emoțiile și stările interioare proprii.

Partea  bună, este că putem, astfel, să ne influențăm propria stare de spirit, doar fiind un pic atenți la propriul limbaj nonverbal.

Cele 6 gesturi și poziții pe care o să le discutăm imediat, nu au în comun doar faptul că sunt ciudate, așa cum zice titlul.

De exemplu, toate gesturile aflate pe listă, îți scad dramatic șansele de a fi considerat atrăgător de către sexul opus.

        (indiferent că ești femeie, bărbat sau .. pinguin)

Și încă ceva ce au în comun oamenii care fac aceste gesturi: aproape niciodată nu-și dau seama că le fac și când le fac..astfel, nu sunt conștienți de efectul pe care îl au asupra relațiilor lor, de orice natură.

 1. Genunchiul săltăreț

Cred că nu ai neapărat nevoie să-ți explic eu ce înseamnă, corect?

Dacă nu suntem noi printre cei ce fac acest gest, atunci în mod sigur cunoaștem sau avem pe cineva în anturaj care are acest obicei de a da din genunchi, agitat, atunci când stă jos.

Ți-aduci aminte, cu siguranță, când ai văzut ultima dată o persoană care stătea liniștită în autobuz, își vedea de treabă și își citea mesajele pe facebook..în timp ce genunchiul îi sărea încontinuu, de parcă ar fi pe alcaline.

Acum, trebuie să recunoaștem că acest gest nu este văzut ca fiind foarte ciudat, pentru că foarte multă lume îl face.

Și ca in orice societate deviată si defectă, care se respectă, ceea ce este foarte comun și făcut de foarte mulți oameni, este considerat acceptabil, din punct de vedere social.

Însă, oricum ai da-o, este un semn clar, fie de nervozitate și agitație, sau inabilitatea de a-ți stăpâni energia fizică.

Nu e bine, nicicum, pentru că nici una din variantele astea nu este o calitate atrăgătoare la un om.

Așa că, acest genunchi săltăreț, nu-ți mărește, în nici un fel, vibrația ta de mascul viril sau de divă în devenire, încă nedescoperită.

   (totuși, dacă ești genul de mascul viril cu barbă..care se îmbracă în rochii și se vrea divă, așa cum am văzut că se poartă în ultimul timp, atunci..nu-ți face griji, pentru că ai probleme un pic mai mari)

2. Mușcatul unghiilor

lens7415242_1254848328nail_bitingGestul ăsta este de-a dreptul dezgustător.

Până la urmă, dacă chiar vrei să te lași de fumat, poți să începi prin a nu-ți mai cumpăra țigări..și să arunci tot ce mai ai prin casă și scoate fum, la gunoi.

Însă, degetele tale sunt cu tine, la bine și la rău, 24 ore din 24.

Așa că, probabil, ar fi o idee inteligentă să nu ți le tai și să le arunci și pe ele.

Dacă ești un mâncător de unghii (ale tale, că dacă e vorba de ale altora, din nou, ai probleme mai mari decât limbajul trupului..) probabil că e destul de greu să te oprești.

Însă, ar fi bine să faci un efort, pentru că un astfel de comportament, este absolut contrar, în mod categoric, oricăror idei de atracție sau șarm.

Cu atât mai mult, dacă ești unul din acei oameni care pot fi observați foarte clar, cum își apucă degetul de la o mână în timp ce cu cealaltă mână îl ține fixat, ca să se înfrupte în voie.

Câh!

Însă, ca și în cazul genunchiului agitat, mușcatul unghiilor este un semn de nervozitate..în mod special, nervozitate din cauza insecurității.

Cu cât mai mare tensiunea într-o situație anume, cu atât  mai multe degete au de suferit.

Este cam același lucru cu bâlbâitul.

De exemplu, dacă ești bărbat și transmiți, prin orice gest, că ești nervos și nesigur (insecuritate) e clar că nu ai față de protector, acel ocrotitor pe care orice femeie îl caută într-un bărbat autentic.

 Așa că ai ieșit din schemă.

 Punct.

3. Vorbește cu toti dinții!

Ai idee cât de iritant este să fie nevoie să-i spui cuiva să vorbească mai tare sau să repete fiecare cuvânt pe care-l scoate pe gură?

Îți spun eu, e foarte enervant!

Cel puțin așa mi se spunea mie, în momentele mele în care reușeam să irit, intenționat, o anume persoană, vorbind cu o viteză supersonică.

Deci, știu ce zic, când afirm că, a vorbi rapid și neinteligibil, este foarte stresant pentru cine te ascultă.

Dar..te-ai întrebat vreodată, de ce?

Păi, motivul evident este faptul că este foarte mult timp consumat aiurea, doar ca să repeți anumite lucruri, în această societate, în care timpul este atât de esențial.

Însă și mai important, este faptul că cei care vorbesc cu prune-n gură, demonstrează și transmit, cât se poate de clar, că nu au nici un fel de încredere în sine..sau dacă au, e foarte puțină, e infimă.

Bineinteles, nu era cazul meu (ai vazut tu genii, fără încredere in sine? 🙂 ), pentru că eu foloseam tehnica asta intenționat, ca să irit și să fac mișto de IQ-ul persoanei, însă mai multe despre asta în alt articol.

Oamenii încrezători în ei înșiși, în special femeile cu încredere mare în ele, au tendința să nu tolereze așa ușor, pe cei cu foarte puțină încredere în ei înșiși, ca să nu mai vorbim despre respect.

Iar această lipsă acută de toleranță..duce la animozitate și antipatie.

Atunci când nu vorbim clar și răspicat și/sau la un volum foarte scăzut, este ca și cum am transmite, că ceea ce spunem noi, în momentul ăla, este o prostie și nu merită să fie băgat în seamă  sau ascultat de nimeni.

Oamenilor le place să aibă de a face și admiră (în special femeile) pe cei încrezători în sine, curajoși care sunt lideri ambițioși.

Mârâitul sau vorbitul cu prune-n gură, nu este o caracteristică care să fie lângă cele de mai sus, ale unui lider carismatic și sigur pe sine, nu?

Pai..nu este!

         (daca ai raspuns da, închide pagina și du-te ia o gură de aer proaspăt)

4.  Privitul în jos

sad - looking down

Pe cât de important este contactul vizual, este absolut remarcabil cât de mulți oameni se uită în jos, supuși și submisivi, atunci când porți o conversație cu ei.

Dacă faci asta ..  și o faci și des..și ești și bărbat, atunci am vești pentru tine:

Ceea ce transmiți tu, în principal, este că tu ești supus dorințelor și ideilor celorlalți.

Adică ești un follower. Nu un Alfa.

Ești ușor de dominat și ușor de împins din calea celor care trebuie să treacă.

Adică ești un pusălău.

Vezi câte mesaje nasoale într-un singur gest?

Gândeste-te de cate ori pe zi faci, exact același gest, repetat încontinuu.

Privește oamenii în ochi și vei avea de câștigat în viață, cam în orice situație socială.

Dacă ești femeie și te încadrezi în categoria oamenilor (era să zic bărbaților..) care privesc în jos și nu mențin un contact vizual normal, transmiți clar că ești intimidată și nesigură pe tine, ceea ce îți va atrage antipatia oamenilor încrezători și sigur pe ei.

Iar obișnuința de a nu menține contactul vizual și de  a privi în jos, te va face să-ți menții sentimentele de inferioritate, neîncredere în tine și submisivitate.

Totuși, ca femeie,  privitul în jos combinat cu alte gesturi, poate intra în categoria indicatorilor de flirt, despre care am scris în articolul de aici – click.

5. Te apleci înainte

Probabil că ai mai citit despre asta, până acum și cred că și eu am amintit un pic, într-un articol recent, însă tot este un gest care merită să fie menționat și amintit în continuare, în contextul de față.

Gestul ăsta înseamnă, de fapt, a te apleca înainte atunci când cineva vorbește, ca și cum vrei să te asiguri că reușești să primești fiecare cuvânt pe care această persoană îl rostește.

Deși gestul are rădăcini în ideea de politețe, pentru că transmiți interes sincer în persoană și discuție, cel care se apleacă, poate să transmită și faptul că acordă mai multă importanță din puncte de vedere social, celeilalte persoane, decât își dă lui însuși .

În principal, femeile găsesc asta ca fiind total neatractiv.

Și totuși, este unul din acele gesturi inconștiente, pe care foarte multă lume îl face foarte frecvent, fără să-și dea seama.

Uneori e de bun augur, pentru că transmiți interes și poți construi raport cu cealaltă persoană, însă folosit în exces și la momentul nepotrivit, îți poate atrage antipatia celorlalți.

Întotdeauna este o idee foarte bună să te lași pe spate și să te relaxezi..chiar și dacă o faci intenționat, pentru că în timp vei deprinde asta că fiind un obicei nou.

Stând într-o poziție relaxată și confortabilă, corpul tău va spune minții tale că este relaxat și în siguranță, ceea ce mintea ta va lua de bun și .. se va comporta ca atare, adică tu chiar te vei simți mai relaxat și mai confortabil.

6. Genele-n vânt Batting eyelashes

Asta este un gest absolut brutal, mai ales dacă este făcut de .. bărbați.

Și este și foarte greu de identificat și diagnosticat, de unul singur.

Dar să nu ai nici cea mai mică urmă de îndoială:

A avea o viteză supersonică a genelor (a clipi des cu viteză mare) transmite multă.. feminitate.

Foarte multă chiar.

Mai multă, decât ai vrea sa transmiti tu ca bărbat..vreodată!

(exceptând situația în care ai barbă și vrei să câștigi Eurovisionul îmbrăcat în rochie..atunci e ok)

Acum, știu că unora dintre femei le place să găsească într-un bărbat, un pic din latura feminină..ca să le înțeleagă emoțiile și comportamentul (toți știm că nu e ușor..) și să le sprijine, însă nici unei femei, nu o să-i placă vreodată de un bărbat care își pune în evidență genele .. mai ceva decât rimmel-ul ei.

Asta e părerea mea, cel puțin.

Asa ca eu evit rimmel-ul si viteza mare a genelor mele suave.

Percepțiile pe care le avem despre ceilalți oameni, nu sunt mereu explicabile logic, ci doar simțite.

Și, cum suntem obișnuiți să reacționăm pe baza a ceea ce simțim, nu ne vom întreba foarte des, dacă ceea ce simțim are vreo logică, pentru că oricum, ceea ce simțim va avea prioritate, în fața logicii. 

Întotdeauna.

                                                                          ****

Cam atât.

Binenteles că această listă nu este exhaustivă.

(știu și cuvinte complicate)

Si poate fi completată și îmbunătătită oricând, însă am vrut să fiu mai scurt azi.

Dacă știi sau observi și alte gesturi și atitudini enervante la cei din jurul tău, care te fac să nu-i placi sau să te îndepărtezi de ei, fără să zică prea multe cuvinte, ajută-mă să completez lista de mai sus și lasă-mi un comentariu chiar sub articol.

Răspund la fiecare mesaj și astfel, completăm o listă de atitudini și comportamente nedorite, atunci când suntem într-un cerc social.

Te salut,

Horia

P.S 1  Înscrie-te acum la workshop-ul   din  București si Cluj Napoca!

Mai sunt doar 11 locuri! 😉

Și află cum să fii o persoană memorabilă în orice situație, în orice încăpere, ca să-ți crești carisma și puterea personală de influență.

Practic, vei intra “în mintea” celor mai buni psihologi din lume.

Și vei afla secretele lor de comunicare pentru a schimba, pentru totdeauna, felul în care ești privit și apreciat de cei din jur.

Și nimeni nu-ți va mai uita numele.

Ever. 

Pentru beneficii, bonusuri incluse în preț și garanția oferită… dă click aici.

Sau apasă pe imaginea cu tipul fain de mai sus.

 

P.S 2– Numai oamenii faini dau like și share, pe retelele sociale, însă .. nu toți oamenii sunt faini și misto.  😀

Categories:

30 Responses

  1. Maria Loredana Ancuta says:

    Buna! Sunt Lori si as vrea sa adaug la lista de mai sus inca un gest " dragut" pe care il fac foarte multi barbati: Acela de a- si "aranja" in mod repetat, in public, organele genitale. E chiar asa de greu sa gaseasca o lenjerie intima potrivita? Daca am face si noi acelasi lucru? Poate sunt rautacioasa dar chiar ma irita acest lucru.

  2. Bună seara! As vrea să mai adaug un gest: de a privi în altă parte când vorbești cu cineva și de a te scarpina pe față. Mă enervează la culme. Sau de a te scarpina în cap când ai o conversație cu cineva.

  3. Narcisa says:

    Bai, sa stii ca aia cu genele o mai fac din cand in cand. Dar na, apelez la ea mai ales pe schema de seductie. Promit sa o fac mai rar in public si mai mult in privat, asa ma gandesc ca nu va mai fi privit gestul ca ciudatenie 🙂

  4. Horia Radu says:

    Toate gesturile enumerate de tine, Genoveva, luate in context si in functie de atitudinea generala, pot insemna stres, neliniste, insecuritate, deruta.

    Multumesc pentru spriijn, Genoveva

  5. Horia Radu says:

    Foarte bine punctat, Lori.

    Recunosc ca mi-ai dat de gandit cu asta si promit sa revin, pentru ca stiu ca am citit undeva o explicatie psihologica a acestui gest si era chiar pertinenta.

    Dar da, intra pe lista de gesturi interzise, clar!

    Multumesc, Lori

  6. lori nastase says:

    Cu placere!!! Sa amintesc de scuipatul pe strada

  7. cristina says:

    include te rog data viitoare si gestul unor barbati(din ce in ce mai multi) care uita pe unde se afla si isi "reareanjeaza" pentru a suta mia oara "bijuteriile" familiei de fatza cu toata lumea! e dezgustator….stiu ca poate fi interpretat ca vrea sa-ti atraga atentia asupra "podoabei" , ca vrea sa te "cucereasca" dar totusi ramane ….urat!

  8. Un articol bine argumentat care ne pune in fata unor gesturi pe care chiar noi, in mod necontrolat, le putem face. Putin control nu strica ! Multumim Horia !

  9. Carmen Sorici says:

    Horia, nu ai spus de scobitul in nas, 70% dintre barbatii soferi care stau la un stop in Bucuresti se scobesc in nas si 30% femei

  10. Horia Radu says:

    Carmen, sincer sa fiu nici nu mi-a trecut prin cap. :))

    Gesturile din lista mea ascund si un inteles si un mesaj subliminal, atunci cand le facem.

    Insa cel mentionat de tine..nu are alta justificare, inafara de educatia de cocalar sau lipsa totala de orice fel de respect de sine.

    Sau amandoua variantele. :))

    In mod clar merge pe lista!

    Multumesc, Carmen!

  11. Tania Carmen says:

    Nu cred ca este constient din partea lor. Cred ca cineva ar trebuii sa le atraga atentia cumva. Dar cei din jur se jeneaza, familia, prietenii de asemenea.

  12. Tania Carmen says:

    Si cand "salti genunchiul" cand asculti muzica in casti, cum da asta pt ceilalti?
    multumesc

  13. Zaharia Vasile says:

    Stimate domn, iti multumesc pentru ceea ce faci . A impartasi din studii celorlalti arata cat de bogat esti in acele valori, pe care nu ni le poate lua nimeni . Sunt multe lucruri care pot sa-i faca pe cei ce ii privim , oarecum agasanti, sau antipatici. Intotdeauna o persoana dezechilibrata, care abuzeaza de limbaje duse la extrema sunt deranjante … De exemplu vorbitul prea tare in locurile publice ! Joaca sau îmbrâncitul intre 2-3 persoane care formeaza o gasca e suparator de iritant. Atunci când sub efectul betiei, sau prostiei ,,,cineva se leaga de ceilalti cu apropouri ori injurii, sau cu multa vorbarie , neintrebati,,, Dar locul intai in ,,Top TEN,, al deranjului il avemcand in locurile publice au acces Nespalatii, adica cei care put mizerabil , duhnesc a aurolac, alcool , sau mai rau a excremente….
    Societatea are multe ,,boli,, Nu exista o Politie a bunului simt , cred ca ar trebui.
    O vom face noi sau vom lasa povara generatiilor viitoare ?
    Altfel vom fi etern victime vinovate de neimplicare si a lipsei noastre de interes pentru o viata sanatoasa !!!
    Sa fiti iubiti ….si fara frica …. va salua cu respect , al dvs. Vasile. / nu … celebrul Mitica !

    • Horia Radu says:

      Vasi, gesturile si situatiile enumerate de tine sunt foarte deranjante, cum bine ai precizat, insa nu se incadreaza in categoria gesturilor facute inconstient, intr-un cerc social.

      E vorba de alte domenii, asa cum bine ai subliniat si tu.

      Multumesc pentru feedback,Vasi.

  14. Horia Radu says:

    atunci e posibil sa fie de la ritmul muzicii din casti.

    E scuzabil. 🙂

  15. Jaqueline says:

    As adauga si eu un "tic", merge mana in mana cu rosul unghiilor: rontaitul mucoasei bucale. Pe langa faptul ca produce o halena deloc atractiva, arata si tare ciudat, parca ar fi botul unui tapir in cautare de muste.

  16. Andrada Anca says:

    Ma enerveaza la culme oamenii care stau cu bratele incrucisate cand vorbesti cu ei, adica eu doar vorbesc, nu cred ca e cazul sa te autoprotejezi ca sigur nu am ce sa iti fac…

  17. Ora Exacta says:

    Navigand pe netul in limba romana iata ca am aflat pe saitul dvs..

    Trebuie sa apreciez ca sunt placut surprins de calitatea informatiilor de pe acest sait si va

    doresc cat mai mult succes!

    • Horia Radu says:

      Multumesc frumos pentru apreciere si feedback.

      Voi face tot ce tine de mine sa ma ridic cel putin la acelasi nivel si in continuare. 🙂

  18. Da adevărat nu ai spus si de scobitul în nas Horia este foarte dezgustător iuuuuuu

  19. AnaMaria says:

    Cu bucurie si mare interes v-am gasit si am inceput sa va citesc . Din ce am ” rasfoit ” pana acum m-am regasit si am regasit si alti interlocutori in cele scrise de dvs. Va multumesc ! Astept cu mare nerabdare sa va ”rumeg” tot ceea ce veti posta !Succes si ma repet , ma bucur tare mult ca pot citi ceva care este pe intelesul tuturor!

    Ps. : Umorul dvs. face tot deliciul !

    • Horia Radu says:

      Multumesc pentru apreciere, Ana Maria.

      Faci si eu ce pot. 🙂

      Si te rog sa-mi spui Horia, pe numele mic.

      Nu-mi place sa vorbesc cu pronume de politete, pentru ca limiteaza comunicarea si autenticitatea.

      Cel putin din punctul meu de vedere.

      Multumesc pentru interes, Ana Maria.

      Spor la rasfoit! :))

  20. Buna sunt Ariel,
    Articol bun, vizat foarte bine cele mai importante gesturi anti…patice-)))
    Ma gandeam sa-ti sugerez sa recitesti PS- ul:
    "P.S – Numai oamenii faini dau like și share, pe retelele sociale, însă .. nu toți oamenii sunt faini și misto -"
    E prea… pe fata-))) daca intelegi ce vreau sa spun. Si absolut sigur intelegi, Asta s-ar putea sa ma faca – sau nu – sa intru in categoria vizata de tine.. Mizez insa pe umorul si istetimea ta-)))

  21. Buna sunt Ariel,
    Articol bun, vizat foarte bine cele mai importante gesturi anti…patice-)))
    Ma gandeam sa-ti sugerez sa recitesti PS- ul:
    "P.S – Numai oamenii faini dau like și share, pe retelele sociale, însă .. nu toți oamenii sunt faini și misto -"
    E prea… pe fata-))) daca intelegi ce vreau sa spun. Si absolut sigur intelegi, Asta s-ar putea sa ma faca – sau nu – sa intru in categoria vizata de tine.. Mizez insa pe umorul si istetimea ta-)))

  22. Horia Radu says:

    Buna, Ariel

    Da, e prea pe fata .. in mod intentionat. 😉

    Si eu am mizat pe istetimea si umorul + inteligenta si perspicacitatea celor care ma citesc.

    Adica .. nu m-am ferit absolut deloc in intentia mea de cere sprijinul in popularizarea articolului de mai sus. 🙂

    Merci frumos pentru apreciere si feedback, Ariel.

    Sa nu te abtii nici pe viitor, bine? 😀

  23. Horia Radu scuze Horia, explicaţia ta e iarăşi.. pe faţă şi cusută cu alb. Una e să ceri susţinerea şi alta să manipulezi..La asta mă refeream. Alegerea însă îţi aparţine, pentru că "Şoimul puterii e pe umărul tău." Îţi mulţumesc pentru toată munca ta, e foarte preţioasă şi nu glumesc când spun asta. Mai puţin chestiunea discutată mai sus-)))

  24. Dan says:

    De acord cu cele mai multe lucruri spuse de Horia sau ceilalti DAR: nu comenteaza nimeni aspectul vestimentar foarte respingator pana la antipatic al cocalarilor si pitipoancelor care manjesc, la propriu, atmosfera din spatiul public, care au si o atitudine pe masura, ce cere pumni si palme.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Abonează-te la newsletter