7 idei prin care urările de Sărbători să fie autentice și mai puțin penibile

 Christmas-Tree-Decoration-Ideas-by-techblogstop-1

Salut.

Horia sunt și azi nu te rețin mult.

Știu că ești prins în febra ultimilor pregătiri.

Asta dacă ești o gospodină harnică.

 (bine, chiar și dacă ești un gospodin harnic.)

Pentru că dacă ești bărbat leneș și orientat ca mine, probabil te ferești cât poți de bine de programul administrativ care ar face gelos chiar și pe un militar de carieră, trasat de femeile gospodine din viata ta.  😀

Dacă ești abonat de ceva timp, la newsletter-ul meu, știi deja că sunt fanul autenticității și comunicării sincere, între oameni.

Cu atât mai mult când vine vorba de urări de sărbătorile de Paște, Crăciun, onomastici sau zile de naștere.

Ei bine, așa cum am făcut și anul trecut, în ajunul de Crăciun, precum și în Săptămâna Mare, de Paște, azi m-am gândit să-ți dau câteva idei despre ce înseamnă să fii autentic și sincer atunci când urezi cuiva ceva frumos, într-o zi importantă.

Cum ar fi :

Felicitari că ai luat BAC-ul.

Nu mă așteptam!

Sau cum se poartă mai nou ..

Felicitari că ai scăpat de DNA și nu te-au luat mascații!

.. Nu mă așteptam” 😀

Pentru că au început să curgă mesajele tip sms și postarile pe canalele de social media, cu urări de Crăciun, m-am gândit să-ți dau 7 idei prin care urările tale sincere să ajungă cu adevărat la oamenii pe care-i apreciezi.

Probabil ești un pic derutat.

Cum..?

Dar..

Fără ideile de la mine urările tale nu ajung la oamenii din agenda telefonului tău?

Ba da.

Însă .. majoritatea nu vor fi luate în serios și cele mai mai multe vor fi șterse înainte chiar de a fi citite.

Gândește-te un pic:

În ultimii ani, în ajunul de Crăciun sau în Sâmbăta Mare, de Paște sau chiar cu câteva zile înainte..

.. câte mesaje ai primit de la oamenii care te cunosc?

Dacă ești un om normal și nu vreun dificil frustrat, fără prieteni .. ai primit destul de multe.

Acum fii un pic sincer cu tine:

Câte din acele mesaje le-ai simțit ca fiind autentice și venind din suflet, sincer exprimate?

Și mai direct vorbind:

De câte ori ți s-a întâmplat să primești același mesaj .. de la mai multe persoane?

Cât de bine și de apreciat te-ai simțit?

Deja ți-ai răspuns în gând, așa că anul ăsta ai putea să încerci ceva diferit și să ajuți la o schimbare „mică” de mentalitate.

Au început să circule pe Facebook și alte canale, mesajele de tip “Fie ca ..

Pune tu mai departe continuarea cu o frază plină de epitete și metafore care l-ar face gelos și pe Arghezi și pe care oricum majoritatea nu le înțelege.

Și astfel obții mesajul clasic pe care majoritatea covârșitoare a românilor îl trimite în ajun de sărbători.

Câteva lucruri pe care sigur le știi, însă cărora nu le dai importanță:

1. 98,47 % din mesajele cu urări care circulă zilele astea .. sunt copiate

keep-calm-and-do-not-fie-ca-lumina-3

Asta înseamnă că cineva își face răbdare să copieze de pe net un mesaj lacrimogen și plin de dulcegării și îl scrie cu grijă în telefon.

Apoi dă SEND.

(sau TRIMITE .. daca ai meniul telefonului în limba română  🙂  )

Și zâmbește satisfăcut de propria auto-suficiență, la gândul că va fi răsplătit cu gânduri de recunoștință și apreciere sinceră de către cei care au primit mesajul lui copiat de pe net.

Apoi, 86% dintre cei care au primit acel mesaj, zâmbesc satisfăcuți că cineva s-a gândit la ei..

Și apasă pe editare mesaj.

Șterg numele celui de la care au primit mesajul.

Își adaugă numele propriu.

(sau al familionului / gintei / camping-ului din care face parte)

Și apasă SEND, la rândul lui, pentru a bucura și ferici un alt băjet.

Care va face la fel, la rândul lui.

Va zâmbi satisfăcut, va șterge numele .. va adăuga numele tribului / stolului propriu€™ ..

Și va da SEND.

Observi tiparul?  😉

  1. Sunt șanse de 99,95 % că mesajul să nu-ți fie adresat ție

Gândește-te un pic, când a fost ultima dată când ai primit un mesaj de Sărbători, care să înceapă cu numele tău suav.

Dragă Rândunel, m-am gândit să-ți urez un Fie că Lumina și căldura și fulgii de ouă să-ți aducă .. bla, bla

Cred că ai înțeles mesajul.
Asta înseamnă că cel care trimite acel mesaj, probabil nici nu știe cum te cheamă sau cum te alintă prietenii.

(sau poate că știe cum te cheamă, pentru că trebuie să-i dai bani sau ai vreo datorie la el și de asta te are în agenda telefonului)

  1. 99, 73 % din cei care le trimit nu se gândesc, în mod special, la tine

Ci le trimit în masă, tuturor celor din agendă.

(că doar au abonament nelimitat și a trecut era în care te simțeai flatat când primeai un sms, știind cât de mult costă)

Adică nu îți sunt adresate direct ție, dragul de tine.

Shok și groază!

Adică mesajele pe care le primești și care îți mângâie orgoliul că cineva s-a gândit să-ți ureze un “€œFie că Lumina să ..”€œ nu îți sunt adresate ție?

Ba da.

Ție și tuturor celor din agenda celui care ți-a scris.

Indiferent că-i cunoaște sau nu, că-i apreciează în vreun fel și indiferent că schimbă vreun cuvânt în restul anului sau nu.

Mesajul de Sărbători se trimite .. pentru că așa se face.

Bun.

Anul ăsta poți să încerci ceva diferit și nemaîntâlnit.

Poți să fii sincer și autentic.

Nu doar politicos.

Dacă chiar vrei să îți arăți aprecierea și vrei că urările tale să facă pe cei din agenda ta să zâmbească..

.. în loc să îți șteargă mesajul sau să-l copieze și să-l dea la rândul lor mai departe,  uite pașii pentru asta:

  1. Fii original  

Oricât de tentant ar fi, nu copia mesajele primite de la alții.

Pentru că pe lângă faptul că e foarte posibil să iriți și să stârnești antipatia în destinatar..

E și un pic penibil.

Nu transmiți căldură și sentimente de bine, ci transmiți că vrei să „bifezi” un gest care „se face” și vrei să scapi repede și de asta.

Sigur, sunt și oameni cu stimă de sine scăzută și un orgoliu sensibil, pentru care contează numărul mesajelor pe care le primesc de la alții, considerând că asta e în directă legătură cu valoarea lor.

(cu cât mai fără număr .. cu atât mai bine, dacă înțelegi ce vreau să spun..)

Doar pentru faptul că ai ajuns cu cititul acestui articol până aici, nu te încadrezi. 😉

Pentru că cei care au luat-o personal au închis deja fereastra blogului și au plecat înjurând.

(știu asta, pentru că tocmai am sughițat de 2 ori)

Este un motiv în plus, pentru care mesajele copiate și date mai departe, nu sunt o soluție.

Oamenii nu sunt proști.

Cel puțin nu toți și nu tot timpul.

Ceea ce înseamnă că vor sesiza, fără să se zbată prea mult, lipsa de autenticitate și sinceritate a mesajului primit de la tine.

(chiar și după 2 pahare vin și juma’€™ de sticlă de palincă)

  1. Folosește numele persoanei căreia îi trimiți mesajul

Știi deja că numele pe care îl primim la naștere, este printre cele mai de preț lucruri pe care le avem în viață și pe care le apreciem ca atare.

(dacă, binenteles, nu te cheamă Rândunel sau Pufulete)

Dacă vei adaugă numele persoanei, în textul pe care îl trimiți ca mesaj, destinatarul va înțelege că este un mesaj privat și astfel cresc șansele să-l aprecieze ca tare, pentru că nu e trimis la grămadă întregii agende de telefon.

Ceea ce bănuiesc că este și intenția ta sinceră.

  1. Nu te complica

Cu cât lungești mesajul și o dai în metafore și epitete care mai de care mai atent alese din DEX, cu atât pierzi atenția destinatarului.

Și cresc șansele că mesajul tău să nu fie citit până la capăt ..

Sau deloc.

Oamenii nu mai au răbdare să citească texte lungi și sentimentale.

Bineînțeles, excepție făcând mesajele de la amant / amantă.

Caz în care cresc șansele ca mesajul tău să fie citit.

(oricâte steluțe, punctulețe și bastonașe în formă de fulgi sau brazi, ar conține)

Tu știi cel mai bine în ce categorie ești tu sau .. destinatarul. 😀

 

7. Fii sincer și autentic 21226_1553351511576263_6319089098081917258_n

Nu încerca să-l concurezi pe Eminescu.

Pentru că pentru cine te cunoaște contează mai mult un mesaj venit din mintea și sufletul tău ne-poet, decât un vers sau un mesaj la care ai dat forward, primit de la alții sau găsit pe internet.

Eu de exemplu apreciez mult mai mult un mesaj de genul:

Băi Horia, Sărbători faine și liniștite să ai!

Și să ne vedem cu bine la un spritz și anul care vine”,

.. decât genul de mesaj care începe cu

In sfântă taină și seară … „

Și o ține așa încă vreo 3 rânduri, însoțit de nelipsiții fulgi de nea făcuți din steluțe și punctulețe.

(încă nu am primit un sms cu un miel făcut din steluțe și punctulețe)

De ce am ajuns să nu le apreciez pe cele din urmă?

Simplu.

Pentru că majoritatea sunt false, copiate și date mai departe.

Ceea ce nu mă face să mă simt deloc special, ca destinatar.

******

Cam atât.

Acestea fiind spuse, în speranța că ești înconjurat numai de oameni faini și veseli și de gospodine harnice și talentate ..

interesul poartă fesul€™ ) 😀

Îți doresc un Crăciun cât mai vesel, autentic și liniștit!

Și cât mai puține sms-uri cu brazi si fulgi de nea .. din steluțe și punctulețe !

Ne „reauzim” pe blog, cât de curând.

Să ai poftă!

Cu drag,
Horia

P.S 1 €- indiferent de când citești mesajul ăsta, lasă-mi un comment rapid sub articol și spune-mi cum și ce apreciezi tu la o urare, live sau sms?

Cum îți dai seama că persoana care îți transmite acel mesaj e sinceră, autentică și gândurile bune chiar se îndreaptă către tine?

.. sau dacă citești mesajul ăsta în mai-iunie, câte mesaje faine și autentice ai primit Sărbătorile astea?

Fac o statistică și mă interesează în scop de research 😀

P.S 2 -€“ pentru fiecare SHARE pe care-l primește articolul ăsta, se mai trezește câte un boss și fan al urărilor „Fie ca Lumina să ..” și trece de partea celor care preferă mesajele sincere, neînflorite, autentice și directe.

Ajută-mă să dezmeticim cât mai mulți și fac cinste cu un shot de horincă de Maramu’€™ .. de prună.

Sau un pahar de șampanie și-o căpșună, dacă ești o lady.  😉

Categories:

73 Responses

  1. EUGEN says:

    CE SA-TI FAC, DACA AI DREPTATE SI ACUSICA… ???? DRAGULE HORIA…!!!!

  2. Romică says:

    Omule, bine zici ! Sărbători frumoase alături de familie şi prieteni !

    • Horia Radu says:

      Multumesc, Romica!

      Un Paste autentic si linistit sa ai, inconjurat de oamenii faini din viata ta!

  3. Diana says:

    Foarte buna initiativa, subscriu si particip activ, adica nu trimit mesaje "cu lumina". Spre norocul meu, nici nu primesc prea multe, dar s-ar putea sa fie doar pentru ca ma incadrez la categoria de oameni dificili.

  4. Anamaria says:

    Cred ca toti ne-am saturat de aceste mesaje banale…sfatul meu:fii original! 😉

  5. Adriana Mitu says:

    Cred ca urarile,in adevaratul sens al cuvantului, si-au pierdut esenta cam de cand au disparut vederile cu " salutari de la mare!" . Oamenii superficiali sunt mult prea "ocupati" sa faca ceva " ca lumea"! Eu zic: daca nu ai 2 minute sa trimiti un mesaj care sa aiba "mesaj", mai bine nu il trimite! Oricum nu-l va citi pana la capat.. 🙂

  6. Nicu Dumitru says:

    In general celor dragi nu le trimit SMS-uri (consider ca e prea formal SMS-ul) iar cunoscutilor caut sa le personalizez mesajul, in nici un caz nu trimit un text la toata lista din telefon (si nici nu o dau pe ”lirisme”) 🙂 In ce priveste obiceiul celor care aplica metoda asta a copierii mesajelor mai bine ma lipsesc de asa ”atentie”, am primit si eu cateva felicitari de genul asta si tot ce pot spune este ca respectivele persoane au pierdut destul de mult din stima mea pentru ele.

  7. Elena Alina says:

    Sunt de acord cu tine

  8. MANUELA says:

    Eu le doresc OAMENILOR una, alta, cam ce ştiu că le trebuie,… cât despre ură-ri, fiecare " trimite" ce are, (mai ales cei care practică plagiatul), pentru că asta este MINTEA care te minte!!!!

    Sărbători cu bine, tuturor!…şi LUMINĂ! LUMINĂ fără taxe şi accize!

    • Horia Radu says:

      :)) Multumesc pentru comentariu si urare, Manuela.

      Sarbatori frumoase si linistite sa ai!

  9. Mihaela Hornet says:

    Educativ articol, draga Horia! 🙂

  10. Ion Ion says:

    Totul bine si corect până la un punct.Nu toți românii “s-au născut poeți” dar admiră exprimarea “poetică”, așa că,” fură ” pentru a se exprima frumos.Dacă e din inimă ,eu le accept “plagiatul” și platitudinea!PS. ATENTIE LA EXPRIMARE!( PENIBIL SI AUTENTIC – nu su grade de comparație – NU E CORECT : “un pic/mai puțin penibil; mai autentic)!

    • Horia Radu says:

      Multumesc, Ion, pentru feedback.

      Si pentru atentionare. 😉

      Am luat masuri deja.

      Sa ai pofta! 😀

  11. Rodica Todireanu says:

    Horia misto articolul …apreciez urarile scurte, directe si fara inflorituri… Sarbatori cu bucurie si pace in suflet sa ai ! 🙂

  12. Horia Radu says:

    Ma bucur ca nu sunt singurul, Rodica. :)) Si tu sa ai un Paste frumos si linistit!

  13. Horia Radu says:

    Multumesc pentru opinie, Nicu. 😉

  14. Horia Radu says:

    Apreciez parerea ta, Adriana. Multumesc

  15. carmenilinca says:

    Daaa, asa suntem de”robotizati” până în cele mai simple urări

  16. mihaela says:

    Eh, ca si daca oi fi lady, nu merge mai bine o palinca…..?!
    In ce priveste ” mesagiu” … e bine ca inca ma baga in seama lumea si le primesc; iar continutul, ei bine, macar din politete si tot il citesc pana la capat, chiar daca il uit imediat.

  17. Cammy Ela says:

    Hristos a înviat Horia! Ce să îți spun? ca ai avut dreptate? Ai avut doar prietenii au fost autentici!

  18. Horia Radu says:

    Adevarat A Inviat, Cammy!

    Este unul din rarele cazuri in care .. nu-mi place ca am avut dreptate.

    Multumesc pentru feedback.

  19. In sfarsit s-a gandit cineva sa scrie despre acest subiect…dar trebuie sa-l comprimati…
    ca citez:"Oamenii nu mai au răbdare să citească texte lungi"

  20. Fie ca Lumina….sa mai fie mulți oameni care să găsească ca si tine…

  21. Horia Radu says:

    Multumesc pentru feedback, Eden.

  22. Horia Radu says:

    Incet incet, incepem sa ne gasim unii pe ceilalti, Ionela. 😉

    Multumesc pentru apreciere.

  23. Marinela says:

    Buna, Horia!
    Intesesant articol, scris în maniera ta!
    Felicitari
    Anul acesta am primit cea mai frumoasă felicitare de Paște: poze cu băiețelul de aproape un anișor al unei prietene care face cunoștință cu ouăle roșii. În acele poze este tot: prietenie, sinceritate, gânduri buni.

    • Horia Radu says:

      Foarte faina felicitare, intr-adevar, Marinela.

      Autentic si simplu, cum imi place si mie, de altfel.

      Multumesc pentru impartasire. 🙂

  24. Cosmin says:

    Uite eu articolul l-am citit in iulie :)))
    Ai dreptate cu SMS …si sincer le prefer in locul urarilor pe telefon(aia mai lipseste sa stai si de sarbatori cu telefonul la ureche 😀 )…cat despre autenticitate asta e o ”boala” grea a multora…sa nu mai vorbesc de comoditate..:)
    Una peste alta…asteptam Craciunul… :))
    Numai bine.

  25. As fi dat cu drag share, dar imi apare imaginea cu oua de Pasti pictate (probabil last edit), nu e in ton cu sarbatorile din aceasta perioada, chiar daca tema e specifica. Si detaliile conteaza de multe ori, asa ca astept imbunatatiri in acest sens si o voi da si eu mai departe.

  26. Este interesant articolul si ai dreptate, este cam frustrant sa simti ca mesajul este impersonal, dar uneori este bine si asa, macar speri ca s-a gandit putin la tine persona…

    Sarbatori fericite si linistite si tie, Horia!

  27. Andreea says:

    Dragă Horia, sunt în asentimentul tău! Îți doresc Sărbători fericite împreună cu pachetul mare cu sănătate!

  28. Anca Dumitru says:

    Bună Horia,

    Ai mare dreptate, nu este deloc plăcut sa primești asemenea mesaje și în speranța că vom schimba ceva , voi da share.

    Sa ai Sărbători fericite și luminate!

    Anca Dumitru

  29. Elena Boboc says:

    Da,cu siguranta aveti mare dreptate. Din pacate comoditatea este instalata la un nivel foarte mare si cei mai multi apeleaza la varianta cea mai simpla ,un copy paste si s-au achitat de o "obligatie". Trist. Multumesc mult pentru mesajul transmis si asemeni va doresc si dumneavoaste,sa aveti bucurie in suflet ,pace si liniste.

  30. Lucia says:

    Salut Horia! Te felicit pentru acest articol! Si eu sunt fanul autenticitatii si prefer mesajele simple si sincere.

    O seara frumoasa!
    Lucia

  31. Horia, … frumos nume, predestinat de a strange oamenii impreuna si a le oferi clipe de sarbatoare ! Asa simt eu numele tau, legat de activitatile tale cu si pentru oameni .
    In acest an 2015 mi-ai oferit clipe de reflectie pentru subiecte importante, iti multumesc!
    Ma bucur ca existi, as dori sa te intalmesc, dar… (din motive personale -de moment-) sunt cam greu de scos din rutina zilnica. Totusi, imi doresc ca pe viitor sa te cunosc , sa ne vedem si sa-ti impartasesc importante ganduri ce pot schimba soarta omenirii.Daca nu e cumva prea complicat sa-mi oferi din timpul tau pretios – o ora, sa zicem – astept un raspuns personal de la tine in urmatorul an 2016, cu respect si admiratie te salut !!!

  32. Abigail Dan says:

    Buna.E bun articolul.
    Apreciez la o urare autenticitatea.
    Imi dau seama daca imi e destinat mie cand are ceva personal.

  33. Imi place articolul.Perfect adevarat tot ce ai scris.Dar stau si ma intreb,daca un telefon scurt si sincer nu este mai autentic decat un sms?

  34. Toma Cristina says:

    ….unora le e f greu sa se exprime, d aia trimit un mesaj tip tuturor…:) ….eu ma bucur de orice mesaj primesc, doar datorita faptului ca omul s a gandit la mn…..

    Iar eu nu am trimis niciodata in viata mesaje “tip”, prefer mes mai scurte dar personalizate, asta pt ca mie nu mi e greu sa scriu.:)

    Oricum , vreau sa ti urez si tie sarbatori minunate si sa nu ti pierzi rabdarea, sa comunici cu noi si la anu, pt ca mailurile de la tn sunt f interesante! Un an nou minunat, pup!

  35. Horia Radu says:

    S-a rezolvat, Alexandra. Acum totul e in regula. Multumesc pentru sesizare. 😉

  36. Horia Radu says:

    Salut, Vasile.

    Multumesc pentru apreciere si feedback. Scrie-mi pe mail si te sprijin cu tot ce pot.

    Un an nou asa cum ti-l doresti, Vasile!

  37. Sa ai pofta??? Bleahhh! Asta e mai tembela decat aia cu "fie ca…".

  38. Cora Burtea says:

    Ai dreptate. Eu imi dau seama din primele 2 cuvinte de un mesaj trimis la toata lista,si ,de obicei,nu il citesc,si nici nu prea raspund. Prefer sa trimit fiecarui prieten cate un mesaj scurt si la obiect. O sa share-uiesc cu drag asta,dar sunt sigura ca nu o sa trezeasca pe nimeni (nu din vina ta). Sarbatori linistite !!!!

  39. Fie ca aceasta sărbătoare ( inventata ) sa va aducă…timp si chef de citit 🙂
    Horia, oamenii nu mai au autenticitate, devin tot mai mult produsul societății de consum, mult si prost cantitate fara calitate….apreciez un mesaj de genul: ce faci bă? Cum te simți? Chiar dacă suna a bădăran e cel puțin sincer…
    Oameni buni, ce sărbătorim noi amu ca Isus s-a născut in Martie!
    Marius Necula, Camionagiu si studios al rasei umane

  40. Horia Radu says:

    Eu apreciez autenticitatea, indiferent de forma si continut, Marius.

    Poate sa sune a orice, cat timp e autentic si "ne-tunat" eu apreciez ca atare. 😉

    Multumesc frumos pentru comentariu, Marius!

  41. Horia Radu says:

    Multumesc, Elena.

  42. Horia Radu says:

    Multumesc, Cora.

  43. Horia Radu says:

    Multumesc pentru feedback, Silvia. 🙂

  44. Horia Radu says:

    Exact, Marcela! Si eu ma intreb acelasi lucru.

    Numai ca atunci nu ar mai putea lumea sa sune toata agenda, dintr-un foc, ca sa scape rapid de un gest, care "se face".

    Multumesc pentru comentariu, Marcela. 🙂

  45. Horia Radu says:

    Multumesc, Violeta! 🙂

  46. Horia Radu pai, la asa incheiere de articol…ce poti sa zici? Pacat de ce era scris mai sus in articol despre urarile de Craciun.

  47. Horia Radu says:

    Silvia Sumedrea asa cum am spus, chiar apreciez feedback-ul, din partea oricui si din orice punct de vedere.

    Faptul ca accept si apreciez feedback-ul nu inseamna ca ma astept ca toate parerile sa fie pozitive.

    Articolul este scris intr-o maniera satirica si, sper, cu doze mari de sarcasm si umor.

    Nu trebuie si nu are cum sa-mi iasa tot, mereu. :))

    O sa fiu mai bun in anul ce vine, sunt sigur.

    Merci pentru observatie si pentru exprimarea parerii, pentru ca asa incurajezi si pe altii sa faca acelasi lucru.

    Indiferent de ce parte se afla.

    Iar eu fix asta imi doresc. 😉

  48. Toate cele bune iți doresc în noul an și " La mulți ani! cu drag Adriana Colea

  49. Ai mare dreptate! Eu una, nu mai simt nici o emotie la astfel de mesaje, am ajuns ca nu le mai deschid, doar daca vad ca sunt de la persoane…pe sufletul meu.

  50. Eugen Qy says:

    Eu de regulă las fiecăruia câte un altfel de mesaj, ca de, ce ar fi să se întâlnească și sa-si arate unul altuia mesajele.?… îi pierzi pe ambii, sau pe toți trei etc. Cu felicitările cu mesajul ală final, mi-ai dat o idee grozava. O voi pune în aplicare ! Mulțumesc !

  51. Eugen Qy says:

    Horica dragule, ce se întâmplă cu cei care fac pe importanții, bagandu-si mainile-n buzunarele pantalonilor până la coate și se arăta a fi teribil de ocupați (probabil cu număratul flocilor), și vezi doamne n-au timp de gâscă de ține (sau gâscan, tot aia e)? Și ăștia suferă de șefie ? Ca eu pe ăștia îi bat pe toți pe umar, sau îi trag de nasturele de la cămașă, gest reflex -cred- cerut de acest comportament al lor!

  52. Eugen Qy says:

    Mariuse, cine ti-a spus ție, o așa enormitate ? Tu pe Isus al tău sarbatoreste-l când vrei ! Dar pe Fiul Omului îl sărbătorim de ziua nașterii Lui , 25 decembrie. Apropo numele Lui e Iisus !!! ca dacă ție ti-ar zice cineva mrius, nu cred ca te-ai simți tocmai confortabil !

  53. Eugen Qy says:

    ……GASEAS caca și tine?????

  54. Eugen Qy says:

    Fără a avea noi, nici pic de răbdare, vrem ca DUMNEZEU, să aibă răbdare cu noi, asa-i ?

  55. Aurelia says:

    Excelent articolul! Cat despre autenticitate, putin se mai “obosesc” sa o mai foloseasca, internetul ofera mereu solutii rapide si fara bataie de cap.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Abonează-te la newsletter