Cum reușesc politicienii și mass-media să-ți capteze mereu atenția – și cum să aplici și tu metodele lor

p02mnpsc

Salut

Azi vreau să-ți vorbesc un pic despre .. alegeri.

Despre cum ești influențat să le faci.

Și de modul cum politicienii se folosesc de psihologia elementară, ca să te facă să votezi așa cum vor ei.

Sau .. tu credeai că de fapt votezi cum vrei tu? 🙂

În toate campaniile electorale, atât din țara noastră, cât și la nivel global, în momentul în care se începe promovarea candidaților, începe de fapt, mânjirea.

Ai fost la Zoo, așa-i?

Probabil ai văzut momente când mai mulți cimpanzei aruncă unul în celălalt cu ce au la îndemână, ca să le treacă timpul mai repede,

De obicei, cu propriul  lor răhățelul.

(începi să înțelegi acum asemănarea cu oamenii politici ai timpurilor noastre, așa-i? 😀)

Bun.

Ce vreau eu să-ți spun azi este că, în spatele acestei atitudini de babuin, jocul murdar al politicienilor în campania electorală, are un motiv foarte bine argumentat.

Și nu orice motiv, ci unul cu o bază psihologică, dovedită științific.

Da.. faptul că ei aruncă cu cacao unul în celălalt, are un motiv psihologic.

Știu. Cine s-ar fi gândit că îi duce într-atât, nu? 😀

Această „armă” de influențare și captare a atenției îți va fi de folos și ție, din secunda în care vei înțelege cum funcționează.

Numai că tu o vei folosi ca să descoperi limbajul preferat de oamenii pe care vrei să-i influențezi sau să-i convingi de ceva.

Ca să știi ce cuvinte să folosești ca să le captezi atenția.

Interesat? Citește mai departe.

De ce folosesc politicienii din țara noastră, și nu numai, campanii electorale negative?

Pentru că funcționează.

(dacă știi tu de vreuna pozitivă, dă-mi un exemplu)

Unul din secretele lor și ale televiziunilor care îți captează atenția, tocmai ăsta este.

Îți captează atenția.

Cum? Aplicând un secret de psihologie.

Și anume: filtrele motivaționale.

Ce sunt astea?

Ei bine, e foarte simplu.

Creierașul tău și al meu, al tuturor oamenilor, funcționează pe baza unor tipare create în timp, atunci când trebuie să se hotărască cu privire la o alegere pe care o au de făcut.

Adică, mințile noastre nu reinventează roata de fiecare dată când au o decizie de luat.

Ci vor urma în mod automat și reflex un tipar care s-a dovedit folositor și corect, în trecut.

Adică micile progrămele sau „softuri” pe care mintea oamenilor le folosește ca să facă alegeri de zi cu zi.

Cum ar fi ce să cumpere de mâncare.

(până la pe cine votează ca să-i mintă în față, în următorii 4 ani)

De ce face mintea noastră asta?

De ce se bazează pe aceste soft-uri pentru a lua decizii și a face alegeri?

Păi, pentru că subconștientul nostru (cel care decide de fapt ce facem, când și cum) are de analizat extraordinar de multe informații în același timp.

Informații pe care tu, în mod conștient, nu știi că le analizezi.

(de aia îi zice sub – conștient.  Doh! 😀 )

Și atunci, ca să economisească timp, mintea s-a adaptat și a creat aceste progrămele / soft-uri care intră în funcțiune în mod automat, la fiecare alegere, decizie pe care o avem de făcut.

Bun.

Acum, probabil te întrebi cum este asta folosit împotriva ta, în campaniile electorale.

Uite cum:

Printre aceste progrămele de care îți vorbesc, este și unul care se numește „directia de motivație”.

Din punctul ăsta de vedere, comportamentul tuturor oamenilor din lume (da, tuturor!) se învârte în jurul a 2 scopuri precise: să câștige plăcere, sau să evite durerea.

Sau motivare morcov – băț, de care probabil ai mai auzit.

23423

Concret, asta înseamnă că oamenii acționează și se mișcă în 2 feluri, mari și late.

Fie fac pași și acționează în așa fel ca să se îndrepte ÎNSPRE ceva ce și-au setat că obiectiv (o casă, mașină, o creștere de salariu, o relație de cuplu) cu o formulare pozitivă.

Fie .. fac pași și actionează, iau măsuri ca să se îndepărteze DINSPRE ceva, (o durere, o datorie, o situație neplăcută, un defect de personalitate pe care vor să-l corecteze).

Știind lucrurile acestea, aceste scurtături pe care mintea noastră le folosește zilnic ca să ia decizii, oamenii din mass-media și politică le folosesc în activitatea lor.

Da, zilnic.

Da, în special la televizor.

De fapt, ca să te convingi, deschide TV-ul pe orice post de știri românesc și analizează cu atenție titlurile care sunt afișate cu galben.

Apoi, citește subtitlurile care rulează sub culoarea galbenă.

Și vei constata că ești anunțat despre subiectele care urmează să fie abordate în acele  toalete ( .. pardon!.. ) studiouri de televiziune, îți sunt prezentate predominant într-un limbaj DINSPRE.

Adică ți se spune ce tragedie șocantă, probleme devastatoare și trădări incredibile urmează să-ți prezinte stimabilii, dacă alegi să aştepţi ca mutu (nu atacantul..;)  ) în faţa televizorului următoarea exclusivitate.

De ce crezi că limbajul predominant este DINSPRE?

Păi, pentru că, statistic vorbind, majoritatea populației la nivelul României și chiar la nivel global, reacționează la tiparul motivației DINSPRE.

Este o consecință a vremurilor îndelungate în care am trăit în lipsuri și limite impuse de regimurile politice din trecut.

Așa se explică de ce nu ai să vezi prea repede vreo știre la TV care să încerce să-ți capteze atenția spunându-ți că urmează să îți explice cum să îți deschizi o afacere, cum să ai o relație de cuplu sănătoasă.

(și nici vreo știre de la ora 5.00 care să susțină dragostea necondiționată sau viața de cuplu model în .. Vaslui )

Nu că tu, nu ai fi interesat de așa ceva.

Ci pentru că majoritatea populației, chiar la nivel global, reacționează și își acordă atenția atunci când li se vorbește pe un limbaj DINSPRE.

Nu mă crede pe cuvânt. Testează.

Data viitoare când vorbești cu cineva, la job sau în viața privată, încearcă să captezi atenția unei persoane prin cele 2 variante de mai sus:

– Fie vorbește-i într-un limbaj predominant ÎNSPRE, care să descrie avantaje, idealuri, lucruri pozitive și câștiguri de orice fel;

– Fie vorbește-i într-un limbaj predominant DINSPRE, care să pună accent pe ceva ce trebuie evitat, un dezavantaj îngrozitor dacă nu actioneza, o problemă pe care vrea să o evite, o „durere” de care s-a săturat.

Și .. vezi cum reacționează.

Smekeria care e? Poți să folosești aceste filtre de captare a atenție, în timp ce vorbești despre același lucru.

Nu trebuie să schimbi subiectul discuției, ci doar să îți adaptezi vocabularul folosind cuvinte specifice celor 2 filtre de mai sus.

(Da, am folosit cuvântul “smekerie” cu K, în mod intenționat, ca să mă amuz.

Și ca să kaptez atenția și cititorilor mei, fani Kakatos.

Așa ca nu chema Poliția Gramaticii să mă aresteze, bine? 😉 )

Acum știi motivul pentru care la televizor vezi numai titluri negative.

Și de ce în timpul campaniilor electorale, politicienii pun accent pe ceea ce este în neregulă cu adversarii lor.

(am fost politicos, da? 😉  )

În loc să accentueze, descrie și să susțină ceea ce este foarte bine în legătură cu propria persoană și de ei ar merita să fie aleși, adică filtru ÎNSPRE.

Pentru că folosind predominant filtrul DINSPRE, captează atenția mai multor oameni, în același timp.vot

Sau de ce reclamele de la TV îți spun, în principal, cum să “te ferești de căderea dinților sau sângerările gingivale”.

Binenteles că, pentru a maximiza rezultatele, mesajele către masele de oameni vor fi transmise pe ambele filtre, pentru a-i “captiva” pe cei care folosesc ambele filtre.

Din păcate, ceea ce ar putea să fie folosit constructiv ca să maximizeze relaționarea și comunicarea între oameni, poate să fie folosit și în defavoarea lor, manipulându-le atenția și ținându-i în beznă, la nivel de informații.

*****   Citește încă o dată paragraful de mai sus și vei observa un tipar de vorbire ÎNSPRE în primele propoziții, apoi un tipar de vorbire DINSPRE, în partea a doua a paragrafului.

A început să fie evident așa-i?

Și gândește-te că ți-am prezentat și explicat doar o variantă de captare a atenției oamenilor, pe care o poți folosi ca să te asiguri că ești pe drumul cel bun în a deveni un comunicator excelent.

Și să eviți, de acum încolo, să mai pierzi atenția oamenilor atunci când vorbești sau prezinți ceva, ori să mai fii în situația în care nu reușești să te faci înțeles.

Da, am făcut-o din nou.

Eu și Britney Spears..

(dacă tocmai te-ai intrebat cine e tipa .. e posibil sa fii prea tânăr ca să citesti textul de mai sus )

                                                                 *****

Cam atât pentru azi.

Apreciez dacă alegi să-mi lași un comentariu sub acest material si să-mi spui părerea ta despre ce am discutat mai sus.

Dacă se strâng peste 50 comentarii, înţeleg că interesul este ridicat pentru astfel de subiecte şi voi reveni cu mai multe articole în direcția asta.

Pe curând,

Horia Radu

 

P.S 2 – acum că te-am ajutat să câștigi un pic teren fața oamenilor răi care vor să facă dragoste cu timpul și atenția ta..

(nu pot să mă exprim chiar total, știi ce zic? 😀 )

.. dă-mi un share la acest material, prin butonul ăla albastru care îți zâmbește un pic mai jos.

Iar eu promit să revin cu articole și materiale pe subiectul de azi, chiar în perioada următoare.

Faci gestul ăsta pentru mine? 🙂

Categories:

14 Responses

  1. Chiar eu primul care lasa comment. Sper ca nu singurul interesat de astfel de articole 😀
    Super tare, multumesc!
    Inainte sa ma apuc sa citesc articolul asta ma gandeam ca eu deja stiu ce fel ne manipuleaza. Cand am terminat de citit mi-am dat seama de ce l-am votat pe Iohanis :))))

  2. Horia Radu says:

    :)) Nu m-am gandit la varianta asta.

    Multumesc,Costin .

  3. Augustin says:

    Din pacate Horia, asa este, limbajul prdominant folosit este DINSPRE….de asta am ales sa nu ma mai uit la televizor…decat cel mult chestii gen Myth Busters de pe Discovery sau National Geographic…din ce am observat pana acuma maxim 1% din ceea ce se prezinta la televizor sunt chestii constructive…in rest iti vine sa fugi cand vezi ce se difuzeaza….

    • Horia Radu says:

      De acord, Augustin.

      Nici eu nu urmaresc TV-ul, decat pe canale de documentare sau filme / comedie.

      Si dorm foarte bine noaptea, fara sa stiu ultimele titluri "Soc si Groaza".

      Multumesc pentru comentariu, Augustin.

  4. Zaharia Vasile says:

    Captivant articolul tau Horia ! Multumesc ca imi permiti si un feed-back. Nu pot sa te contrazic – majoritatea electoratului (peste 80 la suta) folosesc, pardon… sunt folositi de politicieni > (prin) informatii negative… Totusi ,,minoritatile inteligente,, din aceste plaiuri mioritice,, exista si au constentizat multe…si ,,marunte aspecte,, … iar acesti oameni nu mai pot fi manipulati negativ.
    Salvarea noastra poate veni prin derularea unor factori calitativi intr-o maniera constienta : EDUCATIA si AUTOEDUCATIA , ORGANIZAREA in foruri competente (Grupuri, Asociatii, ONG-uri, etc.) care sa ceara ferm COMPETENTE, COMPETITII, SPECIALISTI si PROFESIONISTI in forurile de decizie sau in conducerea institutiilor …

  5. alida says:

    Un articol slabut. Deranjanta pozirea cuvintelor romanesti : vezi "smekeria" Asta e tot o smecherie psihologica?

    • Horia Radu says:

      Nu este nici o smecherie psihologica, Alida.

      Asa .. mi-a venit.

      Si nu m-am abtinut. . 🙂

      Apreciez si iti multumesc pentru feedback si comentariu, Alida.

  6. Oana Valentina says:

    Mi-ai captat din nou atentia Horia.
    Foarte interesant articolul.
    Acum mi-ai mai dat o tema de atentie in ceea ce priveste oamenii din jur. 😉

  7. Mihaela says:

    Un reminder util privind directiile de motivatie. Recunosc ca m-a binedispus citirea articolului prin stilul tau propriu de a condimenta chestiunile serioase cu o abordare lejera si glumeata.

  8. ioan says:

    multumim pentru ca ne explici ceea ce traim, in fiecare zi, din pacate. totusi, o data pusi in garda, de scrierile tale vom putea sa trecem de la observarea/trairea subiectiva la una obiectiva.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Abonează-te la newsletter